E foarte interesant cum s-a nimerit ca ambele filme din aceasta saptamina sa aiba in centru eroine cu probleme asemanatoare, mai precis, doamne, mai mult sau mai putin respectabile, care tînjesc după mătărîngă nouă (versiunea oficială zice ceva de genul „doresc să-și urmeze visele, doresc sa evadeze din rutină, tînjesc după libertate” etc.
It's all about prick, really...
În filmul lui Lang gagica e mai sălbatică, se întoarce în adormitul orășel de provincie, cu coada între picioare și pune gheara pe un Vasîle mare de stat și de inimă, dar neinițiat în machiavelismul feminin. Spre deosebire de filmul lui Dreyer, aici femeia are puterea de a juca pe degete bărbații. Dincolo lucrurile stau puțin diferit. Revolta lui Gertrud e una tăcută și ținută în frîu, desfășurîndu-se sub privirile severe ale sfîntului de pe perete. E un cu totul alt univers. Filmul lui Dreyer e auster precum o chilie prăfuită de măicuță octogenară și tocmai în asta rezidă frumusețea sa vizuală. Relațiile dintre personaje sînt la fel de austere. Își mărturisesc sentimentele declarativ, parca prin intermediar, într-o atmosferă glacială.
Clash by night e străbătut, de la un capăt la altul, de acel coolnes hollywood-ian.
Gertrud, în schimb, e lipsit de orice căldură, de glamour, crivățul nord-european pătrunde în fiecare cotlon. La capitolul vizual, cel puțin, e clar cu o clasă deasupra filmului lui Lang...
O sa mai cuget un pic si apoi revin cu votul...
A few hours later...
Vot:
Dreyer (finalul a facut diferenta).