[aniela07]

Tatiana Tolstaia –Zâtul -minunatã!

Pierderea civilizaţiei dupã un dezastru nuclear care a distrus o mare parte resursele sau arhivele de cunoștinţe achiziţionate de umanitate de-a lungul întregii ei istorii. Ne aratã vulnerabilitatea dezvoltãrii noastre –câţi știm de fapt cum funcţioneazã chiar și lucrurile elementare din viaţa noastrã astfel încât sã le putem re-crea singuri ?

Astfel, societatea se regãsește brusc într-un stadiu apropiat de neolitic (regresia limbajului este semnificativã –nici mãcar noţiunea de cal nu este accesibilã).

Tatiana Tolstaya construiește aceastã lume post-apocalipticã pe tot felul de detalii simpatice (coerenţa unei astfel de lumi nu este punctul forte al cãrţii, dar pânã la urmã nici nu e necesarã pentru cã romanul este totuși unul metaforic): șoarecii sunt principala hranã (și monedã de schimb), focul e ceva mistic (și o metodã de abuz de putere pentru fochiști –oricum abuzul de putere pare sã fie unul dintre cele mai larg rãspândite scopuri în viaţã); mai sunt și “urmãrile” (mutaţiile genetice –unele foarte amuzante, mi-a plãcut personajul care avea urechile la subraţ așa cã îţi poţi da seama când trage cu urechea pentru cã e nevoit sã ridice braţele -și acestea sunt metafore, moduri de a reflecta monstruozitatea interioarã sau trãsãturile personajelor pe care ele încearcã sã le ascundã de ceilalţi, ca și cum viaţa interioarã, neavând instrumentele verbale necesare pentru a se exterioriza, se manifestã prin aceste excrescenţe fizice care dintre care mai bizare).
Dupã o "mezalianţã" (cãsãtoria cu Olenka, care se dovedește a fi fiica Sanitarului șef : “Sanitarii” sunt "organele" de teroare, ei te înhaţã imediat ce bãnuiesc cã dosești vreo carte -cãrţile sunt interzise, monopolul cunoașterii este cea mai puternicã armã a totalitarismului), Benedikt este mutat brusc din izba lui sãrãcãcioasã într-o vilã luxoasã, unde principala activitate este halitul (și nu de șoareci, ca înainte, ci de tot felul de bunãtãţi). Pentru a-și ocupa timpul cu ceva (acum nu mai are nevoie sã munceascã), Benedikt dã iama în bibliotecã (pânã la urmã apanajul Sanitarului șef este deţinerea unei biblioteci bogate) și devine dependent de cãrţi (din nefericire la un nivel relativ superficial și nediscriminativ –aceastã sete aparentã de cunoaștere nu îl face sã-și doreascã progresul personal și al societãţii în general, ci, dimpotrivã, îl îndeamnã sã adopte cu frenezie rolul de ajutor al socrului sanitar pentru a vâna potenţiali deţinãtori de cãrţi, perpetuând astfel sistemul totalitar aberant și tiranic a cãrui existenţã depinde de menţinerea maselor în starea lor de ignoranţã și teroare).
Intrucât ajunge sã nu mai aibã victime potenţial ascunzãtoare de cãrţi, Benedikt se lasã influenţat de Sanitarul șef pentru a se implica împreunã cu acesta în rãsturnarea de la putere a lui Fiodor Kuzmici ca sã punã mâna pe cãrţile acestuia, fãrã nici un alt fel de scop revoluţionar cu privire la îmbunãtãţirea condiţiilor existenţei oamenilor din oraș. Oricum, la final Benedikt tot nu gãsește (cum e și de așteptat) cartea care sã îl înveţe cum sã trãiascã (i-a venit lui o idee cum cã ar exista așa ceva). Deși cãrţile te ajutã sã pãstrezi cunoștinţele și lucrurile descoperite de-a lungul civilizaţiei, ele nu îţi pot spune cum sã-ţi trãiești viaţa și ce decizii sã iei ; pânã la urmã acestea depind de felul de persoanã care ai devenit și, deși cãrţile îţi pot influenţa dezvoltarea personalã, ele nu oferã o reţetã perfectã despre cum sã-ţi trãiești viaţa.

Si te mai și gândești cã pânã la urmã dacã o carte nu este creatã ca o reflecţie naturalã a stadiului de evoluţie la care a ajuns societatea, atunci ea nu poate fi de mare ajutor cãci nu acoperã diferenţa de dezvoltare, ci, dimpotrivã, dã naștere la neînţelegeri și poate avea efecte chiar contrare intenţiei sale iniţiale.

Oricum mâncãrimea asta mentalã pe care o simte Benedikt, melancolia lui, faptul cã râvnește la "altceva", în cãutarea unei soluţii pentru un disconfort existenţial, sentimente care de altfel sunt salutare pentru cã ar trebui sã constituie motorul schimbãrii, sunt încã percepute negativ sub forma fantasticã, superstiţioasã a faimosului și ameninţãtorului zât, creaturã imaginarã care vine sã exprime o realitate ce nu-și gãsește o formulare verbalã pentru a o încadra în spaţiul psihologic al acestor fiinţe primitive.