View Single Post
Old 22 Nov 2011, 09:22   #9
keepwalking
Guru
 
keepwalking
 
Join Date: Mar 2009
Posts: 2,598
De fapt, am scris si o carte, pe tema viitorului scenariu. Ea va fi lansata sâmbătă, 26 noiembrie, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus din Bucureşti, Volumul tratează tema omului inadaptat realităţii imediate şi care îşi caută identitatea într-o iluzorie proiecţie a unei societăţi perfecte. “O banală ilustrată expediată din Berlin îi schimbă viaţa lui D. Din acel moment, el va identifica îndepărtatul oraş cu un tărâm al făgăduinţei. Nemulţumit de actuala existenţă, ciuntită zilnic în cadrul unui sistem post – comunist birocratic şi absurd, D. evadează în această lume promiţătoare dar care, în final, se va dovedi cu totul altceva decât ceea ce spera. Cufundat în atmosfera şi obiceiurile de pe Konig Strasse, D. visează că va regăsi libertatea şi adevărata sa identitate socială, singura care poate conferi deplinătate vieţii. „Toţi oamenii liberi, oriunde s-ar afla, sunt cetăţeni ai Berlinului, astfel încât şi eu, om liber, mă mândresc să spun: Şi eu sunt berlinez!” (J.F. Kennedy)” (am citat din prezentarea Editurii Herg Benet).

Asta asa, ca un preview al, sper eu, viitorului film.
keepwalking is offline   Reply With Quote sendpm.gif