Am citit inca o data interventiile celor care au laudat Wayward Cloud. Am retinut in principal ca se apreciaza cat e de indraznet, de nerusinat, de socant, acest film. Nu mi s-a parut deloc asa. Nici vorba sa ma scandalizez, asa cum crede Windom, care ma acuza de falsa pudoare. Nu detin pudoare, nici falsa, nici autentica. Am vazut eu si Deep Throat si alte filme mai dihai. L-am citit si pe Monsieur Le Marquis de Sade si pe Appolinaire, iar perversiunile redate de astia doi depasesc cu mult imaginatia lui Tsai. Nu despre asta e vorba, ci despre faptul ca autorul apeleaza la un truc ieftin pentru a impresiona, pentru a soca. In realitate, insa, ceea ce se intampla e ca filmul coboara la nivelul conventiilor unui gen ordinar (porno), fata de care nu mai pastreaza nici o distanta critica. Ar fi socant, poate, daca autorul ar fi creat mai intai o atmosfera de decenta, in care, la un moment dat, o scena porno ar surprinde. Ori atmosfera e plata, nedefinita, neasezonata. Doua-trei personaje se misca prin diferite locuri, pe coridoare si pe scari, prin incaperi cu personalitate de cabina telefonica, fac sex si infuleca pepeni. Nimic nu caracterizeaza in vreun fel aceste personaje, nici mise-en-scena, nici interpretarea, nici dialogul (mut). Nu poti sti ce vor, ce simt. Cica reprezinta un studiu" asupra alienarii si insingurarii. Alienare si insingurare fata de ce, de cine? Personajele acestea nu par sa aiba sau sa fi avut vreo dorinta, vreun ideal, vreo dragoste. Singurele gesturi de afectiune dintre cei doi par a fi doar cele din scena finala. De secventele muzicale nu mai zic ca-s proaste, pentru ca, chipurile, sunt doar de parodie.
S-au mai spus pe aici despre film cuvinte ca: suprarealist, ticnit, non-conformist, visceral, absurd, dement, grotesc. Nu stiu care sunt reperele voastre privind aceste atribute, dar Wayward Claud e o coaja de pepene pe langa filmele lui Fellini, Bunuel, Marco Ferreri, Fernando Arrabal, Bertrand Blier.
Mi-am notat numele autorului, Tsai Ming-liang, ca de obicei nu prea retin numele asiatice si s-ar putea sa intru din greseala, iarasi, in posesia vreuneia dintre "capodoperele" lui. Merci frumos, dar vi le las voua.
