|
The Wayward Cloud mi-a placut foarte foarte foarte mult! E suprarealist, ticnit, non-conformist, visceral, nu ii e frica de lucrurile abjecte din viata, surprinde acea relatie intre doi oameni care vor sa se apropie mult unul de celalalt, dar nu stiu cum sa elimine lucrurile nespuse dintre ei, unde exprimarea lor directa si deschisa este pur si simplu imposibila. Personajele functioneaza dupa un sistem de intelegere reciproca in afara cuvintelor. Voluptatea este dificil de obtinut de la celalalt, asa ca se porceste care cum poate cu pepeni (sexul inlocuit cu haleala, nu e prima data cand am intalnit asa ceva, dar pepenii aia sunt unici…). Fie totul este excesiv de carnal, fie contactul fizic este refuzat si sublimat in indoparea cu pepeni mai ales.
Iar digresiunile muzicale prin care se duce la extrem cam ce le-ar putea trece personajelor prin cap (eventual prin inima) mi s-au parut foarte amuzante in grotescul lor.
M-au incantat si unele scene secundare : taiteii miscatori, vanatul crabilor in timp ce e cocotata pe o cratita ca apoi infulecarea lor sa aiba o dimensiune devoratorico-sexuala de teapa lui Dali…
Finalul cu tipa transformata in obiect pur, sa ti-o tragi cu o persoana in timp ce, de fapt, doresti pe cu totul altcineva. Destul de inuman.
Abia cand l-a intrebat tipa daca nu mai vinde ceasuri mi-am dat seama ca e un fel de continuare a lui What Time Is It There ? Initial nici nu am recunoscut actorii si nici nu mai tineam minte numele regizorului.
Desi Bergman e unul din regizorii mei preferati, cred ca o sa-l votez pe Tsai Ming-Laing pentru ca nu ma asteptam ca un film atat de pornografic sa fie atat de sensibil. Insa mai intai voi vedea, totusi, The Passion of Anna.
|