The Passion of Anna - pff, nasoala experienta. Prea multa vorbaraie, bleah... plus naratorul - absolut grotesc, e o crima impotriva cinemaului naratorul, bleah.
La secventa cu cina de prin minutul 15-20 cand au inceput sa-i dea drumu' atat de cu foc la filosofeala despre credinta am fost la un milimetru de a-l opri. Si asta a fost the point of no return dpdv al evolutiei experientei filmului. Chiar daca parca-si mai revine spre final (scrisoarea siucigasului, visul, faza cu toporul), n-am mai putut sa las in urma sentimentul ala. Oricum nu doar o data am fost pe punctul de a-l abandona. M-au mai scos din sarite faza cu cititul cu voce tare (atat de tipic cinemaului primitiv
) al scriosrii pe care gaseste tipul in poseta uitata de tipa care ceruse un telefon, la faza cu toporul cat de penibil de fals "o palmuieste" si cat de penibil incearca Bergman sa scape de corvoada unei infatisari credibile a situatiei, restrangand cadrul la chipul barbatului
Aaah, insa albastrul ala din ochii Annei...
PS: Windom, de ce n-ai zis, tata, nimic despre giumbuslucul lui Bergman de a intercala in film bucatile alea de suplimente pt DVD?
Credeam ca am gresit filmu'
Originally Posted by Windom:
|
Ea are o semnificatie, pe care o aflam pe la inceput, daca sintem atenti la ce zice ala la televizor – respectivul fruct a devenit o unealtă a socializării, ba mai mult, un vehicol al sentimentelor. Şi privind din unghiul ăsta, scenele „cu pepenii” capătă noi semnificaţii, nu sînt concepute doar de dragul ciudăţeniei lor. Fructul ăla e un surogat – pentru sex, dragoste, afecţiune, împlinire.
|
Totusi, nu inteleg. Cum ajunge sa se intample asta? De ce pepenii? E greu de crezut sa ajunga pepenii sa aiba efectul asta asupra oamenilor, mai ales in conditiile in care autorul nu-ti ofera cam niciun punct de plecare. Nu zic explicatii mura-n gura, da' nici sa taca chitic asa cum o face (probabil din lipsa de creativitate... sau de autenticitate a mesajului pe vrea sa-l transmita
)