The Passion of Anna
Din nou o doză, mai mult decît binevenită, de masochism intelectual.
Şi tot pe o insulă pleşuvă şi bătută de vînturi. De fapt, Anna şi Andreas par a aduce un bagaj cu niscaiva rămăşiţe emoţionale din
Shame în prezentul film, lucru subliniat clar, de altfel, prin secvenţa visului Annei, care nu reprezintă altceva decît finalul din
Shame, la care n-am mai asistat însă atunci. Şi această secvenţă pare a-i accentua stigmatul Annei, a cărei situaţie oricum nu era prea roză. Acest personaj pare a fi receptacolul principal al energiilor negative şi asta deoarece între concepţiile şi idealurile sale şi realitatea propriu-zisă s-a căscat o prăpastie care se tot lărgeşte pe parcursul filmului. Andreas se află în aceeaşi barcă, avînd în Anna un catalizator al propriilor frustrări. Elis şi Eva se află într-o altă barcă, dar apele pe care navighează sînt mai line (Ignorance is a bliss). Elis e sarcastic şi ignorant, imun la toate cele, colecţionînd trăirile şi emoţiile altora, în cutii, catalogate şi indexate. Eva e fraieră şi pune botul la orice.
Aceste personaje sînt analizate cu o rigoare şi un interes academic, lucru scos, de altfel, în evidenţă prin acel voice-over impersonal. Care ne prezintă cobaii cu tonul şi detaşarea unui prof de biologie. Asta, combinată cu incidentele ce se petrec pe insulă, m-a dus cu gîndul la
The White Ribbon. Mai e apoi acel avertisment sec „...physical and psychological acts of violence...”, cu ticăitul din fundal, ce devine leitmotiv, repetîndu-se apoi ori de cîte ori situaţia devine tensionată şi lucrurile urmează a scăpa de sub control.
O menţiune specială - confesiunea lui Andreas, spre final, pentru mine cel mai crîncen moment din întregul film. A ghastly pleasure, as always...