|
Si eu am vazut ToL tot la filmele de la Cannes. Dar problema biletelor mi-am pus-o abia la 1 fara 5 minute in ziua filmului cand am vazut afisul de la casa. Asa ca m-am postat langa usa, ca o adevarata lady ce sunt, si am facut puppy eyes pana cand s-a milostivit cineva de mine si mi-a dat un bilet. Urata organizare. Si m-am enervat ca celalalt ToL de la 11 noaptea e numai pe baza de invitatie ! Foarte urat !
Filmul nu mi-a placut. Nu mi-a placut cum a fost realizat, ideea mi s-a parut foarte buna. Suntem cu totii in cautarea unui paradis pierdut, ne este greu sa ne impacam cu o conditie imperfecta, marcata de neputinte, esecuri, nedreptati. Copilaria construita pe modelul complexului lui Oedip unde imaginea paradoxala a tatalui, in acelasi timp plin de dragoste (ca si parinte) si insensibil, cu puterea de a pedepsi, este o miniatura a divinitatii, a unui Tata atotcreator, dar care starneste aceleasi neintelegeri atunci cand vine vorba de a pedepsi (pedepsele sunt lipsite de sens, nedrepte –cum e cazul mortii unuia dintre frati). Disperarea existentiala a unui baiat care se lupta cu intelegerea propriilor simtaminte (el este cel mai important, pe primul loc, el merita tot –chiar si dragostea mamei, pe care refuza sa o imparta cu un tata care ii stirbeste mereu suprematia si fata de care nu poate decat sa se revolte), cu iesiri violente marunte, inexplicabile, dar totusi dureroase.
Din modul de realizare a filmului, mi-a placut naturaletea luminii folosite si modul in care au fost filmate multe scene, din perspectiva unei fiinte nevazute care pluteste deasupra tuturor, ca un fel de inger. Si toata poveste se desfasoara in ritmul un « stream of consciousness » ca la Faulkner si Joyce, asa ca nu am putut sa fiu complet negativista in legatura cu filmul (desi nu ar trebui sa ma las asa usor cand e vorba de santaje emotionale).
Daaaar, scenele « creatiei » au fost dezamagitoare pentru mine. Compozitia mi s-a parut complet nespectaculoasa –Big Bang-ul era o balta de un rosu intens, niste spirocheti aurii se balaceau intr-o magma galben-fosforecent, apareau si niste meduze de inotau pe-acolo, dinozaurii de desene animate de o compasiune care-ti inmuia inima (« grace »)… nimic din toate acestea nu a fost pe gustul meu. In concordanta cu imaginea unui Tata-Dumnezeu fascinant, dar de neinteles, m-as fi asteptat la o creatie a universului cu imagini mai deranjante, cu un amestec din acea combinate de « nature-grace » pe care se construiesc relatiile dintre personaje si realitate. Asa, am avut parte de o tentativa de « nature » cu o turma de rechini-ciocan care, pe mine, nu m-au impresionat absolut deloc. Eu sunt convinsa ca a fost mult mai urata crearea universului, cu tot felul de ciudatenii si monstruleti (de ex. genul meu de creare de univers e cel din videoclipul Right Here, Right Now). Imaginile Big Bang-ului nu ar trebui sa semene cu zeci de mii de alte imagini la care toata lumea da like pe FB si si le pune ca wall paper.
Iar uneori simbolismul mi se pare foarte simplist. De exemplu, Sean Penn care este intr-un desert emotional in mediul rece si neprimitor al zgarie-norilor apare deodata intr-un desert propriu-zis. As fi preferat ceva mai subtil decat plasarea lui intre niste stanci rosietice intr-un canion la care toata lumea ramane cu gura cascata, vai ce frumos e !
|