[Federico]

Mai, referitor la Husbands, eu n-am vrut sa atac filmul prea tare din teama ca as ofensa simpatizantii, dar cand aud termeni ca genial si tur de forta in privinta actingului, ma simt intaratat si mi-e greu sa m-abtin. Mie jocul, nu ca nu mi s-a parut sclipitor, dar mi s-a parut chiar slab si at times embarrassing. Mi s-a parut ca oamenii aia vorbesc mai mult decat ar dicta-o naturalul. Am recunoscut imediat situatiile din viata reala (prin care am trecut si io) cand oamenii pusi intr-o imprejurare inconfortabila si stanjenitoare, simt nevoia sa toace ca o morisca vrute si nevrute triviale si fara sens, doar pt ca tacerea li s-ar parea de 1000 de ori mai jenanta. Nu zic ca actorii lui Cassavetes ar fi fost jenati de camera… doar de presiunea sarcinii de a lucra pe baza de improvizare. Alte argumente obiective in afara de verbiozitatea superfluua nu cred ca am, dar mentionez exemple de scene care mi-au displacut cel mai mult si mi s-au parut cele mai false: intoarcerea de la inmormantare cu cei trei asezati pe bancheta din spate a taxiului si cu Cassavetes la mijloc obligat sa suporte in acelasi timp peroratiile amicilor sai; la "orgia" de un pic mai tarziu: unul din ei bate cu paharul sau cu pumnul in masa si altul zice I agrree! .De vreo 4 (patru) ori! Imediat dupa asta: harry-you-re-a-phoney-scene; I’m phoney?! I’m a phoney?! Nobody calls me a phoney!! Mi-aduce aminte de o scena asemanatoare in care artificialitatea te face sa vrei inchizi ochii de jena, din The Departed: in partea a doua filmului, Damon si Whalberg se bumbacesc un pic dupa moartea lui Sheen, iar la scurt timp dupa asta incepe unul:
Colin Sullivan: [pointing to Dignam] He has fucking information in a locked file, as did Captain Queenan. I need access to those files.
Dignam: Hey, I forgot the password, but if you'd like to come down to the garage with me, I'd be happy to give it to you.
Colin Sullivan: [pushing towards Dignam] That's a fucking lie.
Dignam: [pushing towards Colin] Nobody calls me a liar!
Yuck!
Scena cu scandalul domestic cu I’ll kIll her! I’ll kill her! I’kill her! So lame and predictable... Scena cu cea mai infricosatoare persoana de sex feminin pe care am vazut-o vreodata: toata taraganarea aia cu Take your hand off my hand. You’re not going take your hand off may hand? WTF!! De ce nu si-a substras-o pur si simplu si sa plece, sau sa-i dea si un peste bot?! Et caetera. Imi cer scuze inco o data daca jignesc pe cineva. Credeti-ma ca asta-i ultimul lucru pe care-l vreau. Doar to get it off my chest.

Dar si aici regizorul pare ca toarna asupra personajului feminin central al povestii toate necazurile din lume. Cu galeata, fara mila, ca sa creeze compasiune. Sa duca bai nene, ca-i femeie. O lucratoare la fabrica ce a ramas insarcinata la 15 ani si si-a abandonat copilul despre care n-a mai stiut niciodata nimic, a facut un al doilea copil pe care l-a crescut singura, fie-sa pe care a crescut-o n-o suporta, fie-sa pe care a crescut-o e o maturatoare pe strada si se f%^$ cu un oligofren spre frica ma-sii ca o sa aiba fix necazurile tineretii ei, ii cade tavanul din casa, frate-su o viziteaza din joi in Paste, despre cumnata-sa crede ca a lucrat-o toata viata si a si tapat-o de banii cuveniti din mostenire. Vedeti cat de multe se pun in carca unui singur personaj. Ma mir naiba ca nu ii cade o caramida in cap cand iese pe strada la ce noroc are sarmana asta in viata. Asta e premiza dezvoltarii dramatice a personajului la tiparnita Leigh.

In primul rand vreau sa te felicit ca poti sa faci spontan observatii atat de... de ansamblu, ca poti sa privesti filmul de la inaltimea asta (bird's eye view ) . Eu deocamdata inca sunt categoria de care vorbea als la un moment dat, in review-ul la Zodiac (god, cum imi doresc sa nu fi citit niciodata chestia aia; ma bantuie de fiecare data cand incerc sa incropesc si eu un comment ) Cei cărora le-a plăcut filmul vorbesc despre "cancer informaţional", "deconstrucţia thriller-ului" şi alte blablauri (oare chiar e nevoie să filmezi toate astea? Nu; e preferabil să scrii o carte!). Alţii, mai slabi de doxă, laudă - bătrîneşte - "mizanscena", "jocul actorilor", "imaginea". Ok-ok, toate sînt mişto. Dar, hello, cine se aştepta de la un film american - si-ncă unul de David Fincher! - să o dea în bară la aceste categorii!? Problema e că scenariul iroseşte toate lucrurile bune dintr-o profund greşită idee despre ce ar trebui să fie un film. Sau o poveste de pus pe ecran. Povestea din Zodiac nu era de pus pe ecran (poate, într-un documentar). Dacă eşti american, şi deci cunoşti faptele (reale, cum spuneam), nu mai există niciun suspans. Dacă nu eşti (cazul nostru), tot nu există suspans! De ce? Pentru că dl Fincher, habar n-am de ce, a decis să-şi dea foc la valize făcînd un fel de Se7en pentru sociologi... Poate că ei, într-adevăr, pot găsi lucruri interesante în Zodiac. Sociologi din toate ţările, uniţi-vă! Filmul lui Fincher vă aşteaptă în săli... Pentru toţi ceilalţi, e o groaznică pierdere de timp.
http://agenda.liternet.ro/articol/48...gi-Zodiac.html

Acum, revenind la ce zici tu... eu ultima oara cand am verificat faptul ca oamenii au probleme e motivul principal pt care se intampla un film. Inteleg unde bati tu - la exagerare ("melodramatismul bulimic" de care vorbea Gorzo in cronica la Biutiful) dar mie nu mi s-a parut sa fie cazul aici, la Leigh. Nici magnidudinea nici numarul si nici modul de injghebare a napastelor de pe capul personajelor nu mi s-a parut unul de genul mai sus mentionat. "o femeie lucratoare la fabrica" - de-aici izvorasc natural cam toate celelalte. De-aia isi castiga painea in conditiile astea, pt ca era genul de fata care ramane gravida la 15 ani. De-aia are fiica pe care o are, pt ca e vaduvita nu numai de barbat, dar si de o forma decenta de educatie. Fiica nu degeaba umbla cu oligofrenul ala. Se merita unul pe altul. Ce, vroiai sa agatze un absolvent de Oxford?! Cat despre Hortense: e complet gresit, zic eu, sa bagi decesul parintilor sai in categoria asta. Chiar daca e adevarat ca Leigh chiar are MO-ul (modus opperandi, ca sa citez din Lynch ) de care-l acuzi, inmormantare sigur nu e de natura asta. Faptul ca ea ramane fara parinti e piatra unghiulara a povestii, asta declanseaza si face posibil restul. Parerea mea.