[Mercutio]

Mercutio,

Da-mi voie sa te completez spunand ca discutiile acestea nu numai ca sunt inoperante, dar chiar au si un damf de kitsch obscen atunci cand depasesc o sfera dotata cu un minimum de intimitate. L. W. avea de o mie de ori dreptate cand zicea: "make sure that your religion is a matter between you and God only". Cu toate astea o sa continui.
Nu stiu de unde-ai tras concluzia referitoare la ateismul meu, dar banuiesc. Prejudecatile fac ravagii. Acum: tinand cont si de proaspata si perspicacea observatie a dlui Plesu vizavi de dificultatea recunoasterii unei (ne)credinte autentice, mi-e si mai greu sa-mi dau seama pe ce pozitie ma aflu dar dac-ar fi totusi sa ma pronunt cumva, as zice: un agnosticism cu inclinatii spre dreapta in general, dar bantuit tempestuos de fluctuatiile exercitate de polul opus parca pe zi ce trece mai abitir.

Dupa interventia pe care ai avut-o mi s-a parut ca esti ateu. Scuze.
Dar de ce trebuie mereu cautate conotatii intr-o afirmatie? A crede-credinta, a sti-stiinta: e limpede ca apa de ploaie. Atata timp cat nu exista argumente viabile ca exista sau ca nu exista god (desi s-au facut si se fac eforturi considerabile), deci nu se stie, si prima echipa, si cealalta nu fac decat sa creada (credinta), indiferent de ce se sustin ele. Is that simple.

Ok. La fel ca si mai nainte nu vorbesc din punctul meu de vedere, dar da, ateismul nu e o credinta. Ateismul e o pozitie psihologica golita de continut, pasiva si nedefinitorie pt cel care o "sustine". Daca ateul e credincios in faptul ca dzeu nu exista, atunci toti suntem niste credinciosi zelosi in inexistenta urmatoarelor specimene: zeus, thor, krishna, apollo, hades, flying spaghetti monster, pink invisible unicorn. Sesizezi ridicolul situatiei? Lipsa credintei in ceva nu e o credinta. Pt un ateu adevarat problema divinitatii e o problema lipsita de sens, care ii inspira doar indiferenta si plictiseala, pt ca unul din lucrurile pe care chiar le crede el e ca nu exista dovezi pt a crede intr-o entitate supra-naturala. Cei care se dau atei dar se razboiesc zi lumina cu religia si religiosii, sunt cei ce cred ca nu cred...

Eu stiu altfel decat tine. Ateism inseamna negarea existenta lui dumnezeu, nu doar a argumentelor existentei lui. Iar invaliditatea unui argument pro nu constitue un argument contra. Si daca spui ca "nu cred in existenta" sau "cred in inexistenta", e acelasi lucru si tot credinta se numeste. Deci mi se pare cat se poate de corecta afirmatia lui Plesu.

Ti-am raspuns deja, dar sa-ti pun si eu una. Tu crezi ca the pink invisible unicorn nu exista sau stii ca nu exista? Sau: tu crezi ca patratele circulare nu exista sau stii sigur ca nu exista? Intelegi unde bat? Dumnezeu, sub orice forma s-a incercat de-a lungul timpului definirea lui ca concept fiolosofico-teologic, e din categorie asta. O entitate auto-contradictorie, instabila din punct de vedere logic. In sensul asta (strict), stiu ca nu exista. Agnosticismul meu se refera la acea posibila dimensiune a realitatii pe care au tot incercat sa o descrie religiile, deocamdata inca fara succes in privinta comprehensibilitatii logice.

Notiunea de dumnezeu, tot din cate stiu eu, e destul de bine definita in fiecare religie, in special in crestinism. In ceea ce priveste dihotomia intre religie si stiinta, discutia se rezuma doar la calitatea definitorie a lui dumnezeu, aceea de creator al acestei lumi. Despre omniprezenta, omnipotenta, omnistiinta, omnibenevolenta (nici nu sunt sigur ca se spune asa pe romaneste) se discuta mai putin. Of course ca daca te iei in mod separat de aceste ultime caracteristici poti combate altfel. Daca e sa discutam doar despre omnibenevolenta bunaoara (poate imi spune cineva cum se zice in romaneste), dam in problema raului si poti ajunge la a spune, asa cum o faci tu, ca nu exista dumenezeu. Insa ramane un punct de vedere reductionist.