[Liviu-]

Scena din final mi s-a parut poetica, pe cele violente nu le-am perceput ca poezie.

Uite scena care mi se pare mie poetica. Ii prindem in cadru pe ea, un politist si criminalul mort cu o foarfeca in ceafa, mediul auster, personajele nu se misca, muzica de-a dreptul superba, camera se indeparteaza foarte usor de ei, se opreste si apoi politistul incepe sa scoata foarfeca, prim plan pe mana lui scotand foarte usor foarfeca si ajunge sa i se vada varful de pe care curge doua picaturi de sange.

Nu zic, poate scena cu ciocanul are de aratat ceva mai presus de violenta, dar ar fi, repet, pentru mine, inacceptabila ca poezie.

Nu la ea ma refeream, am zis si mai sus. Scena aia e doar extrem de bine realizata.

Legat de integrarea "eleganta" a personajelor in mediu trebuie sa te contrazic.In scena cu ciocanul dansatoarele la bustul gol care privesc lipsite de interes si de emotii in timp ce un om primeste ciocane peste mana sunt orice numai elegante dupa umila mea parere.

Exemplul ti l-am dat la contrast, dar intr-adevar l-as fi dat si aici daca m-ai fi intrebat. Ce sa zic, e deja o diferenta de estetica,cel putin pana nu-mi zici si de ce nu ti se pare eleganta integrarea fetelor lor inexpresive alaturi de un Gosling vulcanic. Ti-am mai spus, renunta la ideea ca trebuiau sa reactioneze normal, aici e problema. A fost destul de clar ca nu s-a vrut a fi un film realist, puteam sa vad lucrul asta de pe luna. Pana Si Gosling a zis asta, daca nu si Refn.

Acum despre scena din lift,m-am prins si eu de ideea ca timpul se opreste in timp ce se saruta cei 2 ,insa tot prefabricata si nenaturala mi se pare pentru ca filmul e alcatuit in proportie de 80-90% numai din set pieces.

Nu-i vorba numai de faptul ca timpul se opreste, ci de toata absurditatea scenei. E nenaturala pentru ca se vrea nenaturala si trebuie acceptata ca atare, ca o deviere de la realitate. La ce te referi prin set pieces?

Nu are ritm pentru a fi poetic dupa mine

Dar nu ma refeream la tot filmul, ci doar la cateva momente din film. E si greu ca un film sa fie poetic in intregime, lucrul asta cred ca l-am vazut doar la Tarkovsky si mai recent la Malick. Poate si la Tarr. Cu toate astea, acele momente de poezie, deviatia intentionata de la realitate si crearea unui fel de fantasy noir (poate e mai bine asa decat action, pentru ca intr-adevar nu prea e actiune), sunt exact elementele care il deosebesc de gen.

Lacunele dramatice si cele narative chiar nu conteaza?Tocmai din cauza asta mi s-a parut superficial, pentru ca nu acorda aceeasi atentie celor 2 elemente.

Care lacune dramatice? Mi se pare ca scenariul raspunde tuturor intrebarilor, doar ca nu e genul de film in care sa spuna ala micu': "din filmul asta am invatat ca...". E un film simplu, excelent realizat, cu emotii puternice (cel putin eu asa le-am simtit). E un film care se adreseaza simturilor si nu cerebralului.

Tu sustii ca Drive poseda un stil aparte, o poezie sau arta vizuala, ca autorul are un anume simt estetic. Insa estetica unui film nu tine doar o anumita frumusete a imaginii, ca si cum ai face un stop cadru in scena cu ciocanul si totul arata cool, interesant, stylish, etc. Toate elementele ce compun imaginea unui film, decorurile, costumele, eclerajul, stilul in general, miscarile si unghiurile camerei, focalele, culoarea, montajul, la care putem adauga sunetul, muzica; toate acestea, oricat de frumoase, poetice, extraordinare ar fi in mod separat, ele nu dau valoare filmului decat daca conlucreaza pentru a da un sens comun filmului, daca sunt strans legate printr-o semnificatie de actiunea si evenimentele filmului, daca caracterizeaza un personaj sau anumite raporturi dintre personaje.

E o arta vizuala in primul rand, deci dau valoare filmului chiar si de sine-statatoare (ca altfel n-ar avea lumea orgasm la ultima ineptie a lui Gaspar Noe, doar ca ala chiar n-are nici macar un strop de emotie). Si aici utilizarea acestor elemente nu e legata de actiunea si evenimentele filmului? Elementele din scena cu ciocanul tocmai asta fac, il pun intr-un prim plan pe un Gosling vulcanic, in contrast cu restul mediului si in contrast cu modul lui de a fi pana atunci. Tocmai asta fac acele scene, caracterizeaza personajul, scenele cu el conducand il surprind de cele mai multe ori intr-un mare calm, sunt filmate in asa fel incat sa arate acea stare de calm, de parca "toate lucrurile sunt la locul lor" pentru personaj, e intr-o stare feerica de zici ca s-a nascut la volan si acolo ii e locul lui. Scena din lift e un mare contrast intre calmul cu care o saruta, accentuat de slow-motion si melodie, si explozia imediata, accentuata de alta melodie, una mai bizara, cadrele care surprind foarte bine expresia lui Gosling intrat intr-o transa de violenta si pe cea a lui Mulligan, pur si simplu bulversata de explozia soferului. Pentru cea de-a doua parte a scenei ajuta foarte mult si modul cum se misca camera, iar apoi acel cadru cu spatele lui Gosling care se intoarce usor cu acea privire pierduta, maniacala. Am zis mai sus si de scena ciocanului. Si mai sunt scene de astea...

In filmul noir, de exemplu, imaginea intunecata, umbrele, incaperile stramte, nu redau nu doar o atmosfera ci si starea de spirit a personajelor. Apartamenul din Le Samourai nu e intamplator auster, cu peretii inchisi la culoare, cu mobilier strict necesar. El "spune" ceva despre caracterul lui Jeff Costelo.

Cum poti sa sari la scena cu ciocanul si sa nu zici absolut nimic despre evident. La fel ca Jeff Costelo, Gosling traieste intr-un interior auster, o camera aproape goala, cu doar un pat, televizor, o masuta si un frigider, exact pe starea interioara a personajului, un lup singuratic, neatasat de lumea materiala (in concordanta cu fapta care urmeaza, pentru ca nu are nimic de pierdut). Dupa jaf isi lasa bagajul, se uita prin camera si iese, se duce in mediul in care se simte natural, adica la volan. Nu inteleg cum poti sa selectezi exact lucrul ala din Le Samourai si sa treci total cu vederea peste aceeasi chestie in filmul asta.

Care e sensul constrastul dintre inexpresivitatea dansatoarelor si agitatia lui Gosling in scena cu ciocanul din Drive?

Explicat mai sus.

De ce tot filmul, ca intreg, personajele se comporta normal psihologic, iar aici, in aceasta scena nu?

Pentru ca nu exista o astfel de situatie pana atunci.

De asemenea in Drive mi s-au parut nepotrivite culorile imaginii. Prea deschise, prea calde, prea saturate.

Ti-am zis ca are un aer de fantasy, aici intervin si culorile, pentru ilustrarea actiunii undeva intre real si fantastic.

La fel muzica in Drive, total nepotrivita mi se pare, parca e pusa la intamplare: "hai sa punem niste muzica din anii 80!" si nimic mai mult.

Clar noi doi avem gusturi diferite. Coloana sonora mi se pare foarte inspirata si foarte bine folosita. Uita-te din nou la scena de inceput, dupa jaf, cand Gosling conduce noaptea, iar melodia spune "I want to drive you through the night" (mai evident de atat se poate?), e in spiritul singuratatii lui Gosling (nu doar versul respectiv, ci melodia ca intreg), apoi "there's something inside you. it's hard to explain" foarte potrivit cu misterul personajului si chiar cu ce are sa urmeze, acel ceva care il transforma pe el intr-un erou. La "A real hero" exista versul cu "a real human being", ceva ce Gosling devine abia dupa contactul cu Mulligan si fiul ei. Pana atunci parea total lipsit de sentminet, absolut inexpresiv. Urmeaza melodia "Under your spell" cu versul "i don't eat, i don't sleep, i do nothing but think of you" in timp ce Gosling lucreaza singur, iar alaturi e Mulligan la petrecerea de revenire a sotului. Melodiile mi se par atat de evident puse incat trebuie sa vrei sa fii orb ca sa nu le observi. Si melodiile de fundal de care vorbeam mai sus sunt foarte bine puse, la scena liftului, a masacrului din camera, intrarea in scena cu ciocanul, cea din scena cu ciocanul, scena liftului, starea de dupa cand conduce prin oras si se intalneste cu Cranston. Nici nu mai trebuie sa zic de refolosirea din final a melodiei "A real hero".

Kurasawa spunea ca muzica trebuie sa compenseze o scena, daca scena e una fara importanta, plictisitoare, dar necesara, el adauga mereu muzica in fundal. Daca scena e intensa, dimpotriva, renunta la muzica.

Kurosawa greseste. Unu la mana ca un regizor bun nu face scene plictisitoare ca sa fie nevoit sa compenseze muzical, iar doi la mana ca muzica poate creste intensitatea oricarei scene, scotand astfel un efect si mai mare decat fara ea. Ca exemplu iti dau scena din Sympathy for lady vengeance ca ziceam mai sus de ea, dar mai ales cea din Oldboy ca tot sunt la Park. Muzica si vizualul nu se anuleaza si nu trebuie sa se compenseze, el ar trebui sa se insumeze, sa obtina un rezultat amplificat, iar regizorii cu adevarat buni asta fac.

Nu.

Cadrele sunt extrem de lungi si imobile, dar au ceva poetic de multe ori. E un film mult mai minimalist decat ce fac romanii si cu toate astea e mult mai frumos.

@danonino - Vorbim cand mai cresti. Pana atunci stai la Star Wars, Transformers si Watchmen ca acolo te pricepi. Si ma refeream la asta:

In timp ce urmaream filmul, mi-a venit in minte urmatoarea intrebare pentru regizor: "Sa moara ma-ta, poti sa o lasi si tu mai moale cu slow-motionul?"
Dupa o ora si jumatate de film mi-am dat seama ca nu poate.

Iar mersul ala pe jos in slow-motion chiar are un scop, spre deosebire de nea Snyder care-l foloseste doar stilistic. Poate te prinzi de unul singur.

LE:

Fun fact: folosirea melodiilor Hand Covers Bruise si Intriguing possibilities una dupa alta, ambele din The Social Network.