|
In timp ce asteptam ca acest film sa apara, la un moment dat apare stirea ca Malick mai are inca un film la care a inceput deja sa lucreze. Ceva romantic, cu Ben Affleck. In clipa aia am luat o fatza trista si mi-am zis: "It's happening ! The damage is done !". Era clar ca ceva s-a rupt, trecerea era prea brusca de la un film pe deceniu la 2 pe an. In Malick intrase frica ca e in criza de timp. Si ca mai are multe lucruri (imporante!) sa ne spuna inainte. Sub zodia asta cred ca s-a nascut TOL: a fricii si a grabei. A disparut imaginea ca oglinda a unor intrebari, a intrat in scena imaginea ca mitraliera de raspunsuri. Daca n-ar fi avut cuvinte, imaginea singura ar fi putut face acest film memorabil. Cuvintele insa il tin prizonier intr-o aura de carte postala, de brosura sectanta, cum zicea cineva. Nu mai e loc de intors, nu mai e loc de visat, intrebarile sunt de fapt raspunsuri, momente extraordinar de naturale, de nefardate, de viata pura sunt inecate in voice-over si muzica simfonic-corala. Nu faptul ca regizorul priveste spre cer e wrong in acest film ci faptul ca ne spune de o suta de ori “Stiti, eu privesc la cer !” Vazut fara subtitrare si cu sonorul la 0 e ca aurul, extras din minereu.
nota: 8 / 10 (bun)
|