Eu i-as inculpa pe nesimtitii aia care isi permit sa lipeasca afisele cu animale sacrificate.
Sacrificarea acestor animale e facuta numai de catre profesionisti (sau, ma rog, asa ar trebui sa se procedeze in orice stat civilizat), iar cand cumparam carne pentru consum platim de fapt si spor de pacat acelor profesionisti, dar platim si ca sa mancam in liniste, nebantuiti de imaginea animalelor sacrificate. Profesionistii stiu ca nimeni altii anatomia animalelor si cum sa le curme acestora (care, apropo, nici nu s-ar naste daca n-ar exista cerere economica pentru carnea, laptele, blana lor) viata, astfel incat ele sa sufere cat mai putin si, afara de cazul unor dezaxati, isi fac meseria mai degraba cu cinism decat cu sadism, cel putin la noi.
Oamenii apreciaza carnea unor anumite specii de animale, in functie de particularitatile culturale, dar, ca reguli generale, omul evita carnea provenita de la speciile necrofage (unde intra si genurile canis, felis etc., cainii din crescatorii avand de multe ori o dieta vegetariana), dar si de la animalele considerate de companie (multa lume are bunaoara oroare de carnea de iepure, multi macelari neprofesionisti au suferit atacuri de cord cand au incercat sa sacrifice suide sau alte animale personale de care se atasasera nepermis de mult, altor crescatori fiindu-le imposibil sa manance carnea unor animale tratate in chip imprudent drept animale de companie).
|