Intre timp am vazut si eu Faces si am ramas bulversat de filmul asta. Filmul asta e printre cele mai mari realizari ale cinemaului. E genial. Te face sa regandesti tot ce inseamna a face un film dpdv al regizorului si in cazul asta se simte mai mult ca nicaieri ca e vorba de chinurile facerii artei si de multa improvizatie si rezultatul filmului e un proces despre care nici regizorul nu stie de la inceput care e finalitatea si unde te duce creatia. Ai acces mai mult ca la orice alt regizor la bucataria interna din capul artistului. E greu de descris senzatia, eu asta am simtit, o bucata de creatie la care nu vezi doar produsul final, ci intuiesti toate mecanismele interne ale facerii filmului. Asta ma face sa spun ca e unul dintre cele mai mari filme facute vreodata.
Filmul asta nu e nici o poveste coerenta, nici o imagine slefuita. E brut si nefinisat.
Faptul ca e filmat numai din mana e o gaselnita geniala, faptul ca filmeaza chipurile alea din prim-plan e cea mai buna metoda de a arata durerea si goliciunea, e realitatea bruta. Nu e vorba de a simpatiza sau nu cu personajele, e vorba ca e extraordinar de real, nevroza e surprinsa extraordinar.
Dupa ce am vazut ce fel de filme face Cassavetes, filmele lui Woody Allen mi se par niste falsuri prin comparatie. Nevroze second hand. Faces e un varf de prin Himalaya, orice film al lui Woody Allen din cate am vazut (si am vazut peste 15) e cel mult Vf Moldoveanu.
Desi am un mare respect pentru Hou Hsiao-hsien, la meciul asta as fi votat cu doua maini cu Faces. Un film absolut uluitor, bulversant.