nu mă refeream la genul ăla de frustrare. Era mai mult o metaforă. De fapt, e vorba despre, ăăă... stai să găsesc un cuvânt mai normal.
Curiozitate. E atât de exagerată lipsa emoţiilor încât te face curios în legătură cu ele. Practic, e un fel de psihologie inversă. Bresson nu îţi dă ce ai vrea să primeşti, tocmai ca să te gândeşti la chestia aia.
Nu ştiu, o să încerc mai încolo după ce mă mai gândesc puţin, să dau o explicaţie cât de cât logică în legătură cu ideile care le am vis-a-vis de film pentru că, întradevăr, acum realizez cât e de ciudat.
Off-topic: Momentan mi-a murit un neuron din cauze inexplicabile. Revin!