Mi-a placut Le genou de Claire. Este simplu, auster, transparent in ceea ce priveste masinatiunile cu experimentele pe ceilalti de dragul obtinerii de material scriitoricesc pentru ca in final « viata » sa bata experimentarea artificiala. Desi totul incerca sa fie exprimat, ramaneau sentimente, trairi care nu puteau fi verbalizate. Mi-au placut dialogurile care sunt construite ca intr-o carte si gesturile personajelor atent regizate. Pe mine m-a prins acest amestec intre dorinta de planificare si realitatea care scapa mereu acestor planuri. Iar iesirile puerile ale prietenului lui Claire sunt atat de reale si tipic frantuzesti incat au fost cireasa de pe tort pentru mine.
In Life is sweet mi-au placut personajele scrantite, vocea macanita si ironiile Nicolei, impresia de improvizatie, de spontaneitate pe care ti-o lasa filmul. As fi asteptat putin mai multa excentricitate si la nivelul subiectului, nu numai al personajelor.
Votul meu : Eric Rohmer.
|