[rvn]

"life is sweet"
as completa un pic titlul si as spune dulce-amara..
clar,Mike Leigh are un stil aparte de a face filme.n-am mai vazut nimic regizat de el pana acum si sincera sa fiu am stat un pic in dubiu pana sa postez mesajul,fiindca evident,trebuie sa ma hotarasc cu votul. si cum e greu sa aleg intre ceva pentru care am o slabiciune si altceva care e completamente nou,e greu.nu stiu ce sa zic,chiar nu stiu..
"life is sweet" n-are ceva extraordinar in el ca realizare tehnica.este simplu, placut si mai ales ciudat.nici nu stii ce sa faci,sa razi sau sa plangi.da,este un fel de rasu-plansu.modul cum Leigh lucreaza cu personajele,originalitatea lor este contemplativa:ramai cu gura cascata si nu-ti vine sa crezi ca pe lumea asta ar putea exista oameni mai sancalii ca astia.
ma gandisem sa fac un fel de poll al ciudateniei personajelor si sa motivam votul,dar m-am razgandit,ca pe urma ne distram prea tare si nu-i frumos sa faci glume pe seama oamenilor care sunt saraci cu duhul de la natura.
nu stiu daca familia asta londoneza este reprezentativa pentru patura ei sociala,dar daca ar fi asa...atunci englezul de rand,saracul,traieste intr-o mizerie crunta(spiritual) si se zbate sa supravietuiasca de pe azi pe maine, bucurandu-se de lucrurile marunte si simple ale rutinei zilnice,neincrezator intr-un sistem politic destul de dur,din cauza caruia exista reminiscente.
cronica de familie e surprinzator de realista.cel putin,mie asa mi s-a parut.oameni obisnuiti,napastuiti de soarta,isi duc zilele inerti,dar fara sa-si piarda umorul.un umor englezesc specific,amar, dar dulce pentru spectator,caci actorii, fac tot posibilul sa fie asa.
cele doua exemplare feminine pe post de fiice gemene,Natalie si Nicola,Wendy,mama si Andy, tatal,formeaza gasca principala.lor,li se alatura Aubrey, prietenul de familie,copticel si tamp,iubitul lui Nicola,un tanar cel putin suspect ca ar avea ceva probleme psihice si Paula,bucatareasa lui Aubrey,care cred ca ii intrece pe toti cu fizionomia.aceste caractere,destul de diferite,te induioseaza prin neputinta lor de a-si invinge frustrarile generate de dizabilitatile lor.mai ales fetele.Natalie este ingrozitor de masculinizata,practicand pana si o meserie de barbat,avand chiar si hobby-uri specifice(scena cu jocul de biliard si felul cum sorbea din paharul de bere),iar Nicola este o tanara cu alura firava,suferind de bulimie,avand pe fondul acesta si un nesatios(dar socant de distractiv!) fetis cu ciocolata(mie asa mi s-a parut a fi,dupa culoare) si cate si mai cate alte damblageli.doar parintii par normali,dar rasul acela strident si fortat,plus gesturile lor si nepasarea ca au asemenea creaturi la usa....nu stiu ce sa zic...e destul de greu de interpretat asa ceva,fiindca trebuie sa faci spectatorul sa treaca brusc de la ras la empatie.e singurul lucru care mi-a placut in mod deosebit la filmul lui Leigh si apoi mi-a captat atentia auditiva,muzica.coloana sonora,dulceaga si vesela, s-a potrivit excelent cu atmosfera din film.

Votez cu Leigh in cazul asta dn doua motive:”genunchiul lui claire” n-a fost chiar atat de convingator,iar Leigh are ceva deosebit,mult mai putin sofisticat si pretentios intelectual ca francezul,dar simplu si natural...