Faces - Oh, God. Doua ore de nefericire infundata pe gat pana la refuz. Sacrificiile pe care le fac pentru turneul asta...

In filmul asta si probabil si in capul lui Cassavetes toti oamenii sunt la fel. Pastreaza robotic aparentele, hahaie isteric si sufera proooofund in interior. Barbatii sunt obsedati de putere, femeile de barbati. Modelul de scena din Faces poate fi rezumat asa: niste oameni hahaie si par sa sa simta bine. Apoi unul din ei spune ceva gresit sau jignitor si mastile cad pentru o clipa! Si astfel iese profuuuund la iveala suferinta. Apoi o persoana de sex opus trebuie sa aline nefericirea, dar nu poate sa o faca decat dupa complicate tatonari din spatele armurii fiecaruia. Sunt nevoit sa recunosc ca filmul are stil si actorii joaca bine, dar este un atat de vapid si borderline bolnav exercitiu in suferinta, incat asta nu e prea multa alinare.

Votul meu merge cu ambele maini la Hou. Ca regizor, Hou e evident mai bun. Ca scenarist, are modestia de a realiza ca nu intelege cu adevarat personajele si atunci pur si simplu le priveste din exterior. Cassavetes in schimb da verdicte, are pretentia de fi profund. Si nu e.