|
Intrebarea asta ("Cand ai nevoie cui te rogi?") mi-a fost pusa chiar acum vreo cateva zile. Nu mi se pare deloc amuzant raspunsul intrucat situatiile date de tine n-au fost abordate din punctul asta de vedere. E o treaba sa crezi in propriile forte. Si daca crezi in asta nu inseamna ca o sa poti opri toate acele chestii, nici Dumnezeu nu o sa faca asta, ci inseamna sa ai puterea psihica sa treci peste ele. Un credincios trece peste ele rugandu-se si crezand ca Dumnezeu o sa-l ajute. Eu cred ca o sa fiu in stare sa trec peste lucrurile respective cu propriile forte, fara interventie divina. Ca idee, n-am simtit niciodata nevoia de a ma ruga, de a crede in ceva mai sus de mine, insa intotdeauna cand am avut probleme am intors-o pe toate partile posibile. Iar atunci cand asta nu ajuta, n-ai decat sa-ti accepti soarta si sa te descurci cum poti cu ea, ca tot acolo ajungi si daca te rogi pana la urma. Poate doar ai impresia ca soarta ti-e mai blanda pentru ca-l ai pe Dumnezeu aproape, ceea ce consider un mecanism psihologic de autoaparare, lucru de care e nevoie atunci cand psihicul nu e destul de puternic sa faca fata direct problemei. Eu sunt de acord cu ce a zis zgubi, dar nu pentru toate cazurile. Cred ca unii credinciosi, exact pe dos, sunt foarte puternici psihologic.
|