Întâi ar trebui să ne întrebăm de ce a devenit această întrebare cea mai importantă? Şi spun asta pentru că acum 2000 de ani am avut o dovadă clară a existenţei Sale. Trecerea timpului şi schimbările generaţiilor au transformat Biblia într-un mit şi pe Iisus într-o ficţiune în care mai cred doar "încuiaţii primitivi". Acum e cool să crezi în genetică, fizică cuantică şi alte ipoteze susţinute de argumente sărace şi, deci, nedemonstrate.
Deloc întâmplător există - şi dacă aveţi o gândire analitică veţi fii de acord - o propagandă anti-religioasă peste tot în mass-media, în special în serialele la modă din America unde personaje cool ne îndeamnă să credem că suntem pasageri ajunşi din întâmplare aici, şi că ne petrecem o viaţă fără sens între nişte aştri nepăsători. În ceea ce priveşte extratereştrii, ei nu sunt nimic altceva decât demoni. Ştiu cât de ridicol poate suna, dar totul este plănuit din timp. Nu am timp să elaborez, dar găsiţi, dacă vreţi să căutaţi, o mulţime de clipuri explicative pe youtube. Şi, din nou, ştiu cât de ridicol sună asta, dar omul nu e doar raţiune.
|