|
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cum am putut-o iubi...
Vocea-mi vrea să fie vântul, să-i gâdile auzul.
A altuia. Va fi a altuia. Ca înaintea săruturilor mele.
Vocea ei, trupul ei de lumină. Ochii ei fără hotare.
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate încă o iubesc.
Iubirea e atât de scurtă, şi-atât de lungă e uitarea.
Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe,
şi sufletul nu mi-e împăcat cu pierderea ei.
Chiar de-i ultima zvâcnire pentru ea,
şi acestea ultimele rânduri.
|