Originally Posted by White1:
Mai, mai...si diferenta dintre "capodoperele mileniului" si "filme considerate in general de a fi de o valoare extrema" care e?
|
Daca judecam fraza in semantica academica, da,se pot imagina si formulari mai fericite. Dar dpdv mai colocvial, mai poetic, nu cred ca poti nega ca termenul “capodopera mileniului” e mai dur decat “film de valoare extrema”.
Originally Posted by White1:
(zau ca nu imi dadusem seama ca e o hiperbola)
|
N-am vrut sa risc.
Originally Posted by White1:
Sa te uiti la un film pornind din start cu ideea ca o sa vizionezi o capodopera nu e ceva absurd?
|
Iarasi formularea mi se pare mincinoasa. In definitiv, ce presupune ea? Doar o minima atitudine reverentioasa; ca iei filmul in serios.
Originally Posted by White1:
N-a fost intentia mea sa fiu "exact pana la capat"
|
Forget about it. Nu m-a deranjat intrebarea ta si nu am raspuns ironic.
Originally Posted by White1:
Ma deranjeaza doar faptul ca lasi popularitatea de care se bucura sa te influenteze atat de mult
|
Si in cam in ce mod crezi ca las ridicarea in slavi a lui H. sa ma influenteze? Incep sa vad in filmele sale lucruri care nu-s acolo, inventez eu defecte?

Indiferent de motorul reprosurilor mele, cand le aduc ele au o baza obiectiva (pe care partial ai recunoscut-o si tu), sunt argumentate.
Mercutio, nu cred ca o sa-mi insusesc prea curand alt instrument de analiza doar pentru ca nu-mi place cum reactioneaza la Hitchcock. La cineastii pe care-i admir (Welles, Kubrick, Coppola, Lynch) functioneaza de minune. Pentru mine totul e-n detalii, nu imi place sa consum la kil. Sa-ti dau un exemplu. In “Blue Velvet” , magistrala punere in scena a descoperirii urechii. Intai lui Jeffrey, in drum spre tatal sau spitalizat, ii este distrasa atentia de o sticla de bere aflata la cativa metri in lateralul drumului langa o cocioaba abandonata. Ii vine ideea de a o lua drept tintar, cauta o piatra prin iarba, o arunca si pleaca. Urmeaza un cut de catva secunde la spital, si dupa, inapoi langa cabana din padure cand Jeffrey se intoarce. Iar vede sticla si iar vrea s-o loveasca si iar incepe sa caute pietre. Si abia acum dupa vreo doua aruncari, cautand munitie proaspata, da peste ureche. Daca ar existat un asemenea moment intr-un film de Hitchcock, probabil personajul ar fi calcat pe ureche la doua secunde dupa inceperea scenei.