Salut din nou. De data asta vreau sa mentionez ca desi anterior am dat - poate - impresia pe alocuri ca detin un doctorat in filosofia artei, adevarul e ca posed atata adevar absolut cat poate poseda cineva care din cele 5-6 estetici academice fundamentale a tatonat abia o jumatate dintr-una singura (a lui Adorno). Cu alte cuvinte habar n-am ce-i aia arta.
Toate teoriile mele de aici penduleaza intre speculativ si derivativ. Momentan sunt sub influenta perspectivelor lui Nabokov (din cursurile de literatura) si a Susanei Sontag (din eseul „Against Interpretation” )
Quote:
|
eu am contrazis afirmatia ta despre ideologie, ca fiind cel mai mare dusman al artei, referindu-ma la ideologie ca si componenta a artei. pe de alta parte afirmatia ar fi adevarata din contextul revolutiei culturale a lui mao, sa zicem. talibanii, alt exemplu, au aruncat in aer statui gigantice de piatra, vechi de doua mii de ani, ale lui budha. ideologia ca forma de guvernare e cateodata cel mai mare dusman al artei. trebuie tinut cont de nuante.
|
Da, ideologia imanenta artei este singurul aspect care ne intereseaza. Partea a doua frazei, cu factorii externi (ideologici sau nu) care ajung sa dauneze la propriu artei,sa actioneze asupra obiectului fizic e amuzant de irelevanta.
Quote:
|
daca inteleg bine ceea ce spui tu, pentru a aprecia o opera de arta la valoare ei trebuie mai intai indepartat, detasat, tot ceea ce reprezinta ideologie
|
Arta nu este taramul ratiunii. Daca scopul ei nu este numai exprimarea frumosului (orice ar insemna asta) si ea mai si vorbeste atunci nu o face in limbajul categorial (idei si concepte), ci in cel arhetipal (imagini si afecte). Nimeni nu consuma arta doar ca sa extraga idei din ea. Daca ar fi asa critica si exegeza ar fi mai importante decat obiectul lor. Acolo „mesajele” operei sunt autopsiate si amplificate in asa hal incat continutul ideologic al operei este inghitit de cel al comentariului asupra ei precum balena inghite planctonul. Daca toti ar avea aceeasi misiune (sa impuna teorii despre realitate) ar putea concura artistul cu filosoful, psihologul, sociologul si omul de stiinta? Si atunci ce nevoie am mai avea de artist? Insa nu e cazul. Pentru ca in arta cautam ceva ce nu gasim nicaieri in alta parte. Masina de tocat concepte ne-a abstractizat viata, ne-a atrofiat simturile si ne-a alienat suficient de realitate incat sa ne faca nevoiti sa-i interzicem accesul in arta. Din contra, arta trebuie sa raspunda cu contragreutate proportionala. Cu cat abstraciile stiitifice ne-au saracit perceptia realitatii cu atat este datoare arta sa ne-o intensifice. In acest context, sa o impregnezi cu ideologii (ca „artist”) si sa o vacuizezi prin stoarcerea ideologiei, sa o interpretezi, sa o gandesti (ca receptor) inseamna nu mai putin decat sa o VIOLEZI in cel mai pervers mod posibil.
Quote:
|
practic ideologie, mai mult sau mai putin, vei gasi in orice opera. si in lolita (libertate sexuala) si in ulysse (idei republicane, ateiste), daca privesti din unghiul potrivit.
|
Cred ca trebuie facuta o discriminare aici. Intre idee si ideologie. Am puncat asta si intr-unul din posturile precedente. E o chestiune de prioritate. a) Obiectivul numarul unu al lucrarilor propagandistice este sa impunerea unor idei. Toate demersurile tehnico-stilistice sunt indeplinite in vederea inlesnirii procesului de deglutitie psihologica al spectatorului. b) In lucrarile artistice singurul lucru care-l preocupa pe autor e fidelitatea pentru realitate si viata. El nu va pune niciun fir de par in plus pe capul unui personaj de dragul sugestiei unor idei preexistente. Din cate am auzit eu, procesul creator este declansat de lovitura de trasnet a viziunii formei viitoarei opere. Artistul nu este bantuit de o idee si cauta mijloacele de expresie prin care o poate vehicula. Artistul este bantuit de o imagine. Aceasta fie ca creste in el ca un fat in pantecele unei mame, fie ca – in termenii unui viitor mare filosof roman – cade fulgerator si definitiv ca un veritabil meteorit transcendental, ea isi cere inexorabil dreptul la fiinta. Cum a motivat Nabokov aducerea pe lume a Lolitei: am scris-o ca sa scap de ea. Ce sa mai spunem de celebra nevoie a lui Mozart de a isi scutura notele de pe timpan, asemanatoare nevoii de a urina. Revenind la inceputul ideii (b), faptul ca aritstul e cum nu se poate mai indiferent de expedierea unor mesaje, indemnuri sau critici privitoare la viata sociala, morala, sau religioasa a oamenilor, nu exclude prezenta unor idei, a unor semne de intrebare relative la anumite probleme ale destinului uman (de exemplu, cum ai propus tu libertatea sexuala). Deci in cazul asta ideile sunt niste accidente, niste epifenomene, nu-i apartin autorului si sunt probabil infinite. Asta e diferenta.
Cand pui ideea inaintea vietii, rezulta ceva fals. Pentru ca in viata lucrurile nu inseamna nimic. Prin nicio fiinta nu incearca nimeni sa reprezinte nimic. Chiar ieri m-am uitat la „Night on Earth” al lui Jarmusch. Si este in el o scena in care un taximetrist are ca clienta o oarba. In timpul calatoriei el tot arboreaza un ton condescendent iar la final ii spune femeii sa aiba grija pe unde calca. Ea ii ureaza la fel si merge mai departe. Dupa cateva secunde se aude scrasnet de cauciucuri ce franeaza si o bubuitura. In acest moment tot edificiul afectiv investit in film colapseaza. Te simti tras pe sfoara. Papusarul e demascat. Chiar daca aici secventa e cusuta cu ata alba exemplifica cu suficienta elocventa mecanismul auto-sabotor al acestui tip de constructie, indiferent de subtilitate.
PS:
Ca sa intelegi bine unghiul meu de vedere si de ce urmarea unui filon ideologic in citirea unei opere este un drum infundat trebuie sa ne intoarcem la Nabokov (si Sontag). Domnul Nabokov a spus candva urmatoarele chestii:
"Va recomand calduros sa cititi cat mai des cartile lui Cehov [...] si sa visati cu ele caci pentru asta au fost scrise.” (V. Nabokov, Cursuri de literatura rusa, ed. Thalia, 2006, pag.203)
„Desi nu urmarea niciodata sa transmita un mesaj etic, geniul lui Cehov a dezvaluit [...] (op.cit. pag.203)
„Criticii lui Cehov [...] au fost infuriati de felul de a descrie ceea ce considerau ei a fi probleme inutile, banale, in loc sa examineze cu atentie si sa rezolve problemele casniciei burgheze.De indata de ajunge in acel oras, in primele ore ale diminetii, si ia cea mai buna camera la hotelul local, Cehov, in loc sa-i descrie starea de spirit sau sa insiste asupra dificultatilor morale ale situatiei lui, ne ofera arta in cel mai inalt sens al cuvantulului: observa cenusiul covorului, facut din panza militara, si calimara, cenusie si ea, din cauza prafului, cu un calaret care isi flutura palaria si care nu mai are cap. Asta este tot: nu este nimic, dar este totul in literatura autentica.” (pag. 207)
„Gogol este o creatura bizara, dar geniul este totdeauna ciudat; numai un scriitor sanatos de mana a doua ii pare, cititorului recunoscator, un vechi si intelept prieten, dezvoltand agreabil propriile notiuni despre viata ale cititorului. Marea literatura trece granita spre irational.Hamlet este visul salbatic al unui erudit nevrotic. Mantaua lui Gogol este un cosmar grotesc si necrutator, facand gauri negre pe fondul intunecat al vietii. Citittorul superficial al povestirii se va multumi sa vada in ea o mare zburdalnicie si o bufonerie extravaganta; cititorul solemn va considera de la sine inteles ca intentia initiala a lui Gogol a fost de a denunta ororile birocratiei ruse. Dar nici persoana care doreste sa rada din plin, nici care cauta carti care „te fac sa gandesti” , nu vor intelege despre ce este vorba in Mantaua. Dati-mi un cititor creativ, pentru el este aceasta poveste.” (pag. 45)
Iar Susan Sontag: „
What is important now is to recover our senses. We must learn to see more, to hear more, to feel more. Our task is not to find the maximum amount of content in a work of art, much less to squeeze more content out of the work than is already there. Our task is to cut back content so that we can see the thing at all. […] In place of a hermeneutics we need an erotics of art. “ http://www.coldbacon.com/writing/son...pretation.html