Originally Posted by Mercutio:
|
pi si requiem for a dream
nu m-au atras deloc personajele lui aronofsky. le gasesc exagerat de paranoice, nevrotice, schizoide, intoxicate, pana la urma cheesy. povestea lor nici atat.
apoi mi s-a parut artificial modul in care vrea sa creeze o atmosfera depresiva folosind imagini alb-negru, cu purici ca la tv si close-up-uri pana la dezgust. m-au agasat in special secventele acelea in montaj rapid, repetate la nesfarsit, cu pupila care se mareste, seringa care suge, pastila inghitita si altele care mai erau pe acolo, acompaniate in plus si de sunete ca la desene animate.
|
offf...
imi pare rau sa aud asta. (adica sa citesc
)... eu intotdeauna am vazut filmele astea ca ceva mai altfel... nu ma atragea in mod special faptul ca sunt "artistice" sau "non-artistice" ci cat ideea in sine care o transmit. Pi a fost un pic cam complex pentru mine. bine, recunosc ca l-am vazut la o varsta la care nah, nu prea am prins eu multe... insa, requiem for a dream, wooow... transmite multe. cel putin pentru mine. e drept ca stiam dinainte sa ma uit la ele ca nu e cine stie ce... dar pentru mine au avut un impact destul de mare. acum, desigur, revin la ideea initiala: conteaza foarte mult la ce varsta te uiti la ele...
