|
pi si requiem for a dream
nu m-au atras deloc personajele lui aronofsky. le gasesc exagerat de paranoice, nevrotice, schizoide, intoxicate, pana la urma cheesy. povestea lor nici atat.
apoi mi s-a parut artificial modul in care vrea sa creeze o atmosfera depresiva folosind imagini alb-negru, cu purici ca la tv si close-up-uri pana la dezgust. m-au agasat in special secventele acelea in montaj rapid, repetate la nesfarsit, cu pupila care se mareste, seringa care suge, pastila inghitita si altele care mai erau pe acolo, acompaniate in plus si de sunete ca la desene animate.
|