[SMC]

Note din activitatea de critic a lui Truffaut (I)




Indata cu publicarea analizei “O anumita tendinta a cinematografului francez” (in nr. 31 din 1954 al revistei “Cahiers du cinema”) de Francois Truffaut, teoriile prefigurate de Alexandre Astruc (critic de film predecesor lui Truffaut) au capatat o mare amploare. Datorita cercetarilor intreprinse de Antoine de Baeque (istoric al revistei “Cahiers du cinema”), azi stim, ca in cadrul redactiei, publicarea acestei analize-pamflet, a generat o puternica opozitie – mai ales din partea redactorilor-sefi Doniol-Valcroze si Andre Bazin (mentorul si parintele nelegitim lui Truffaut). Insa aceasta “opozitie” nu confirma decat ca pamfletul lui Truffaut era un punct de plecare pentru ceea ce avea sa fie cunoscut ca “politica autorilor”.

Opozitia consta in tonul polemic extrem de violent al tanarului critic (drept pentru care “colegii” de la “Positif” nu incetau sa-l numeasca “golan” si “derbedeu”) si faptul ca ataca regizori foarte apreciati de criticii epocii (incluzandu-i pe cei de la “Cahiers…”). Bazin si Valcroze, crestini cu optiuni politice de stanga, il admirau pe Rene Clement si Autant-Lara. Insa este improprie “judecarea” politicilor duse in anii ’50 in Franta, dar eticheta politica pusa miscarii” hitchcocko-hawksiene” (care avea sa-i includa, aproape imediat, si pe alti trei tineri critici: Rivette, Chabrol si Goddard), considerate a fi mai degraba de dreapta, a jucat un rol decisiv in declansarea atacurilor violente indreptate catre autorii primelor lungmetraje ale Nouvelle-Vague-ului, din partea criticilor “de stanga”, mai ales a celor ce scriau la “Positif”. Articolul este, in primul rand, un rechizitoriu impotriva “traditiei calitatii” a cinematografului francez, iar Truffaut viza doar filmele recompensate regulat la diferite festivaluri de film (multe dintre ele regizate de Jean Delanoy, Claude Autant-Lara si Rene Clement – regizori ce preferau ecranizarile unor romane). “Aceste 10-12 filme constituie acea orientare care, in mod magulitor, a fost numita “traditia calitatii”. Filmele in cauza se ambitioneaza sa castige atentia publicului si a presei straine si reprezinta Franta in fiecare an la Venetia si Cannes, iar din 1946 incoace inhata cu regularitate Lei de Aur si Marele Premiu de la Cannes (…)”. (“Cahiers du cinema”, nr. 31, 1954). Truffaut nu se sfieste sa-i atace si pe cei mai cunoscuti scenaristi ce adaptau regulat romane pentru ecranizari: Jean Aurenche si Pierre Bost.

Potrivit lui Truffaut, adaptarile lui Aurenche dadeau la iveala doua lucruri: 1) “ inclinatia deliberata si constanta de a nu respecta nici spiritul, nici litera textului” si 2) “un gust pronuntat pentru profanare si blasfemie”. Mai mentioneaza: “ Dar ca sa nu-si tradeze convingerile, tema profanarii, tema blasfemiilor si dialogurilor cu dublu sens, revin din loc in loc, pentru a demonstra prietenilor ca stiu sa traga in piept atat producatorul, dandu-i totodata satisfactie , cat si <<marele public>>, pe care reusesc, de asemenea, sa-l satisfaca. Acest procedeu isi merita numele de alibism.” Considerandu-i “oameni de litere”, Truffaut le reprosa scenaristilor Aurenche si Bost ca dispretuiesc cinematograful prin faptul ca il subestimeaza. “ Ei se comporta fata de scenariu de parca s-ar ocupa de reeducarea unui delicvent caruia incearca sa-i gaseasca de lucru. Isi inchipuie ca << au facut tot ce se putea >> pentru scenariu, daca il presara cu subtilitati, daca ii aplica acea arta a nuantelor care constituie meritul neinsemnat al romanelor moderne”. De asemenea, Truffaut credea ca o adaptare adecvata poate fi facuta doar de catre un OM DE CINEMA. (ATENTIE!!!)


Alte sesizari ale acesui “maestru al polemicii” (din revista “Arts”, 15 mai, 1957).
(Spicuiri ale principalelor idei din aceste teze, scrise pe sase coloane, care reprezentau un adevarat program-manifest: “Toti sunteti martori in acest proces: cinematografia franceza este sufocata de falsele legende”)


-Cineastii invoca faptul ca subiectele filmelor le sunt impuse, dar acesta este doar un pretext pentru a-si justifica lasitatea.
-Criza cinematografiei este o criza a curajului, deci a virilitatii.
-Se poate face un film excelent cu un buget foarte mic, de ordinal a cinci milioane de franci.
-Un cineast precum Roberto Rossellini demonstreaza ca merita sa-ti asumi riscuri.
-Onorariile primite de Brigitte Bardot nu sunt deloc scandaloase, ci perfect meritate.
-In asa-zisul cinematograf “inteligent” (cuv. lui Truffaut), exista prea multe semne cu ochiul si prea multe subantelesuri.
-Nu exista filme proaste, ci doar regizori mediocri.
-In viitor filmele vor fi turnate de aventurieri. (O clarviziune ce avea sa devina realitate.)