[buticut]

^ Facepalm...
Iarasi generalizam? Vorbesti de preoti si de religii ca si cum ar fi ceva evil. Nu cred in preoti, pentru ca unii sunt ipocriti...mda . Iar sa folosesti religia ca pe un pretext pentru actiunile josnice ale oamenilor (Razboaiele Sfinte de ex) mi se pare o aberatie. Nu religia ne spune sa omoram pe cutare si pe cutare, ci noi vrem sa interpretam in acest mod invataturile sfinte, pentru a ne scuza faptele, asa cum si parintii dau vina pe jocurile violente care influenteaza comportamentul copilului intr-un mod nefast, in loc sa se uite in oglinda pentru a descoperi adevaratii vinovati. Pai ori credem, ori nu mai credem.

Cred ca in mai toate religiile si chiar si in cele mai controversate culte, cum ar fi de ex. Scientology, gasim niste dogme valide. Din toate putem extrage niste invataturi mai mult sau mai putin de folos. De exemplu Dianetica sustine ca omul are capacitati nelimitate, care insa nu se pot manifesta in prezent, precum si faptul ca cel mai bine te ajuti tu singur. It's not a bad point, mai ales daca luam in considerare efectul Placebo, cand uneori mintea noastra este responsabila pentru vindecare - deci e clar ca nu ne exploatam mintile la potentialul maxim. Nu exista o religie mai buna ca alta...cine suntem noi sa spunem ca Dumnezeul nostru e mai tare decat al lor? Si asa, topicul asta se bazeaza pe opinii si nu pe facts, iar opiniile nu pot fi corecte sau gresite. Personal, respect pe oricine imi arata ca este demn de respect, judecand oamenii dupa comportament si nu dupa beliefs.

Premisa de la care porneste e ca daca exista D-zeu si tu crezi, vei castiga o viata infinita. Insa sunt si aici riscuri. In care D-zeu sa crezi? Si chiar daca l-ai nimerit pe cel corect, nu e de ajuns, urmeaza o serie de reguli pe care trebuie sa le respecti, reguli de conduita. Si aici, e incert ca sunt mai multe religii ce cred in acelasi D-zeu, care reguli de conduita? Atentie nu neapearat de moralitate, care se subinteleg, plecand de la premisa ca omul care isi pune problema daca sa creada sau nu, e un om ce are si a respectat in viata sa niste principii.

Daca alegi sa crezi in Dumnezeu doar pentru a-ti asigura un posibil loc pe lista celor ce vor avea parte de viata vesnica, conform Bibliei, e in van, fiindca asta e credinta din "interes". Nu simti cu adevarat ca ar exista, ci pur si simplu crezi in el pentru ca in cazul unui scenariu apocaliptic, sa ai o vesta de salvare. Credinta apeleaza la simturi, la sentimente...crezi pentru ca simti ca exista si pentru ca ai nevoie de cineva mai presus ca tine, care sa-ti alimenteze sperantele intr-un viitor mai...ehm, fericit. God is hope. Nu stiu, mie cel putin mi se pare inutila credinta in el asa, doar de forma, pe simplul considerent ca nu ai nimic de pierdut facand asta. Teoretic, ar trebui sa ne "amintim" de Dumnezeu nu doar cand avem nevoie de serviciile sale, ci si atunci cand vine vorba sa-i multumim sau pur si simplu sa-l preacinstim on a daily basis. Cand eram mica, mama ma sfatuia mereu sa citesc prima data rugaciunile de multumire si abia pe urma sa ii cer ceva. De atunci m-am mai indeppartat de Dumnezeu, dar asta ar trebui sa fie o regula valabila si in viata de zi cu zi. Intotdeauna multumeste inainte de a cere mai mult . Poate gresesc, dar vis-a-vis de Dumnezeu...si cred ca am mai spus asta, nu sunt genul de persoana care ii atribuie lui meritele pentru tot binele din viata mea, asa cum nici nu-l fac responsabil de tot raul din lume. Cele mai multe lucruri, bune sau rele, ni le facem cu mana noastra.

Pentru mine, Dumnezeu e unul singur...ce e diferit e felul in care ne raportam la el. Ca unii il numesc Allah, iar altii Dumnezeu e mai putin relevant. Om vedea la sfarsit daca l-am nimerit pe cel corect , insa important este ca aceasta credinta in [insert favorite name here] sa aiba o influenta pozitiva asupra ta, sa te faca o persoana mai buna, de ex. sa-ti masori vorbele/actiunile, gandindu-te mereu ca iadul te asteapta in cazul in care duci o viata indecenta. Credinta isi are rostul atunci cand simti ca esti mai bun datorita ei.

Atunci cand nu reusesc sa stabilesc daca ceva exista sau nu, ma dau deoparte si nu spun cum ca eu cred sau eu nu cred ci spun ca e ceva care ma depaseste.

Asta e o varianta care nu-ti da prea multe batai de cap . In cazul meu, important este nu neaparat sa caut sa ajung la un raspuns clar, ci sa realizez daca intrebarea pusa are relevanta, daca merita sa caut raspunsul si daca m-ar ajuta cu ceva daca l-as afla. Multe chestii ma deppasesc si pe mine, dar incerc sa nu ma impiedic de ele, ci sa merg mai depparte, la urmatoarele dileme, daca consider ca irosesc prea mult timp cu cele curente. Nu e superficialitate, ci pur si simplu acceptarea faptului ca unele lucruri nu te vor duce la vreun rezultat satisfactor. De cele mai multe ori insa, suntem in denial, iar asta ne face uneori sa uitam sa traim.

Apropo, I really like marius_em, chiar daca poate inca mai crede ca sunt naiva . As spune mai degraba ca sunt sentimentalista si idealista...naiva, neah, not really. Marius, you're really good, ultima oara aproape ca mi-ai distrus apararea, fiindca dai mereu niste argumente foarte greu de atacat.