|
Daca te plangi ca finalul e previzibil esti pe o pista gresita din start. Zi-mi un balet cu un final imprevizibil, unul.
Pentru ca datele probelemei sunt date inca din primele zece minute, nimic din film nu incearca sa se ascunda pe dupa degete, nu pretinde ca nu va fi un final previzibil, nu pretinde ca nu stim povestea deja. E o reinterpretare de la Lacul Lebedelor, sub forma unui thriller psihologic. Functioneaza perfect in limitele astea, nu e vina lui Aronofsky ca tu ai o problema cu intregul mod de abordare si fidelitatea fata de concept. Baletul devine o metafora pentru film, sau mai exact, filmmaking, in cazul de fata. Dar din unghiul tau obtuz de trol suprem cred ca stau un pic altfel lucrurile.
|