View Single Post
Old 22 Dec 2010, 13:41   #62
Pashpix
Guru
 
Pashpix
 
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
Centrul Naţional al Cinematografiei organizează un nou concurs de proiecte

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) organizează un nou concurs de proiecte, cu un buget de 10 milioane de lei, cineaştii interesaţi să acceseze fonduri putând să depună dosarele de concurs până pe 31 ianuarie 2011, informează site-ul instituţiei.

Centrul Naţional al Cinematografiei a alocat 10 milioane de lei pentru sesiunea a doua a concursului de proiecte cinematografice din acest an.

În mod concret, o sumă de 5,5 milioane de lei a fost alocată pentru proiectele de lungmetraj ficţiune, în timp ce secţiunea debut primeşte 1,7 milioane de lei. Secţiunile animaţie şi documentar primesc câte 1 milion de lei, în timp ce proiectelor de scurtmetraj le revine o sumă totală de 700.000 de lei.

Valoarea maximă a creditului direct pe care îl poate obţine un producător pentru proiectele declarate câştigătoare la această sesiune de selecţie este de 15 la sută (1.500.000 lei) din creditul direct alocat pentru producţie.

Pe de altă parte, uniunile şi asociaţiile din domeniul industriei cinematografice sunt invitate să transmită către CNC câte o propunere pentru cele trei comisii de selecţie (ficţiune, documentar şi animaţie), însoţite de CV-ul persoanelor respective, până la data de 14 ianurie 2011.

Casele de producţie care renunţă la un proiect finanţat deja de Centrul Naţional al Cinematografiei nu pot participa la sesiunea următoare de proiecte, se arată pe site-ul instituţiei.

În acelaşi anunţ, postat pe site-ul CNC, se precizează că producătorii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de Centrul Naţional al Cinematografiei nu pot participa la următoarea sesiune de proiecte.

"Începând cu data prezentei (13 decembrie, n.r.), nu vor mai putea participa la concursurile de selecţie casele de producţie care, la data înscrierii în concurs, având proiecte de film în derulare cu Centrul Naţional al Cinematografiei, au depăşit termenele contractuale (sau termenele prelungite legal, conf. art. 51 alin.4 din OG 39/2005 privind cinematografia), privitoare la realizarea şi predarea copiei standard a filmului sau la începerea exploatării filmului", se mai arată în anunţ.

Pentru sesiunea anterioară a concursului CNC, organizată în prima parte a acestui an, a fost alocată suma totală de 9,8 milioane de lei. Rezultatele primului concurs de proiecte din acest an au fost anunţate în luna august.
Pashpix is offline   Reply With Quote sendpm.gif