Din ce am gasit pe net dosarele sunt publice :
"Dosarele şi registrele care privesc activitatea de judecată sunt publice şi pot fi consultate de orice persoană care justifică un interes legitim, precum şi de ziarişti, în baza unui regulament de organizare interioară şi a unui ghid de bune practici adoptat de CSM în 2006, care reglementează aceste situaţii. Există şi excepţii: dosarele care se judecă în şedină secretă, cauzele privind adopţiile şi cele privind percheziţile şi interceptările"
Totusi :
art. 91 ind. 2 din CPP spune: ”Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la sediul Parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia; la soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal”
__________________
And in the morning of my time
I'll try to understand
I learn by what I find
And love you if I can
Renaissance
|