săptămâna trecută am avut cel mai straniu interviu pe care îl poate avea cineva. am fost intervievat de CEO şi de directorul de calitate, dar nu asta e aiurea. prima fiinţă care m-a mirosit (la propriu) şi care a decis că sunt un candidat de luat în consideraţie a fost ... un câine. de abia după ce ea (fiind de fapt o femelă) şi-a dat "acordul" CEO-ul (şi co-proprietara companiei) a stat de vorbă cu mine.
cică viitoarea mea şefă (dacă am noroc
) iubeşte la nebunie câinii şi nu face nici un interviu dacă câinele ei preferat (o "băbuţă" de 14 ani, cu barba albă şi surdă ca un fund de oală) nu îşi dă acordul în prealabil.
bîîrrr! dacă aveam pisică acasă, ce mă făceam?