[buticut]

Daca te nasti intr-o familie de canibali undeva izolati in jungla, deci fara nici un contact cu un altfel de societate, cu o alte valori morale, atunci cu siguranta devii canibal la randu-ti.

You said it! devii canibal, nu te nasti asa. Nu cred ca un copil ar manca instinctiv un om, ci ar face acest lucru pentru ca i se spune ca doar asa va supravietui. Exista chiar posibilitatea ca acel copil sa se intrebe la un moment dat daca e bine ce face, scotand astfel la iveala natura lui buna pe care o poseda...I don't know what to say, asta e un worst case scenario. Eu prefer sa cred ca suntem buni in esenta, decat ca ne nastem rai. Omul nu se naste cu instinct de supravietuire, tocmai fiindca este o fiinta dominata de ratiune si sentimente si fiindca se naste intr-un let's say...friendly environment. Instinctul de supravietuire isi face simtita prezenta atunci cand omul este atacat din toate partile, ori de societate, ori de semenii sai. Instinctele se dobandesc, nu sunt acolo de la bun inceput. Nu suntem animale tocmai fiindca ratiunea ne diferentiaza de ele. Oamenii care toata viata si-o traiesc dominati de instincte sunt cazuri particulare.

Omul e un animal, dar un animal social, simtim nevoia de integrare sociala, de companie, de acceptare.

Care e problema daca inlocuiesti "animal" cu "fiinta"?


[quote]Suntem din perspectiva noastra, bineinteles. Insa nu asta spunea Danonino. Desi nu pot fi la fel de fatalist ca el, aici ii dau dreptate, din punctul de vedere al imensitatii si complexitatii Universului, atat existenta rasei umane cat si efectele acestei existente par a fi insignifiante. Atat Universul, cat si Terra au existat miliarde de ani inainte sa apara Omul, si, probabil, vor exista miliarde de ani dupa ce va disparea Omul.[quote]

Si eu am facut mai mult referire la faptul ca fara noi, Pamantul nu ar mai fi la fel si mai in gluma, mai in serios, am spus ca avem acest statut cel putin pana cand descoperim forme de viata superioare. Daca noi am disparea, tot ce a construit omul pe Pamant ar fi ca un limbo cu imensitati de...nimicuri: strazi pustii, cladiri goale etc etc. Universul e intr-adevar prea mare ca sa ne credem a fi in centrul sau. Cine stie, poate pe alte planete, creaturile de acolo au aceeasi parere. Ne intrebam daca exista extraterestri si poate ca ei se intreaba acelasi lucru, daca exista oameni. Pana cand nu stim de altii putem sa ne consideram .

Bineinteles, nu trebuie sa cadem in fatalism, e un fapt ce poate ne raneste in orgoliu, dar nici nu trebuie sa o facem pe copiii ce vor mereu sa fie in centrul atentiei. Sensul vietii noastre, atat ca indivizi, cat si ca specie, e cel pe care noi il alegem. Eu sper sa fie cunoasterea.

Sensul vietii noastre e cel pe care noi il alegem - trebuie insa in primul rand sa realizam ca trebuie sa facem alegerea si apoi sa o facem, nu sa alegem o suta de sensuri care nu ne duc nicaieri. Daca nu ne alegem unul, e ca si cand am trece prin viata cu ochii inchisi.
Viata are sens din momentul in care realizezi ca meriti sa traiesti pentru ceva/cineva.

Nu te cred. De ce sa te cred? Iti bazezi afirmatia pe altceva decat o supozitie personala? Cred ca daca exista alte rase inteligente in Univers, care sa fi luat nota de rasa umana, ni s-ar simti lipsa cum simtim noi lipsa tigrului tazmanian, adica deloc.

Poate trebuia sa specific mai clar ca ni s-ar simti lipsa pe Pamant si da, repet, ni s-ar simti lipsa atata timp cat nu s-ar descoperi alte rase (mai) inteligente ca noi.

Irelevant daca i-ar merge sau nu mai bine planetei fara noi. Nu ne pasa. Noi, ca rasa, nu considerm Pamantul un parinte, ci o unealta necesara existentei noastre.

Pamantul e o unealta care pe zi ce trece devine tot mai exploatata. La asta ma refeream cand am spus ca i-ar fi mai bine fara noi, fiindca multi dintre noi nu stim sa uzam, ci sa abuzam.

Ne va pasa de planeta doar atunci cand ne va ajunge cutitul la os.

True. Iar cand se va intampla asta, probabil ca in loc sa ne gandim cum sa o salvam, ne vom gandi unde altundeva ne-am putea "muta".

Absurd.

Why? Si cunoasterea ca toate celelalte lucruri trebuie sa se incadreze in niste limite, fiindca excesul distruge. Daca am stii totul de la bun inceput, nu am mai cauta, iar viata trebuie sa fie o continua cautare - ne-ar fi practic imposibil sa procesam toate informatiile, daca am stii toate misterele lumii. Omul niciodata nu e multumit sa afle putin cate putin si setea asta de cunoastere, lipsa asta de rabdare il orbeste, transformandu-se intr-o obsesie. Vrea sa stie acum de ce e aia asa si cum se face cealalta chestie si cand intr-un final gaseste un prim raspuns, se foloseste imediat de el ca sa-si satisfaca nevoile, fara a se mai gandi la consecinte. Altfel cum iti explici ca pe masura ce cunostiintele umanitatii se dezvolta, mediul in care omul isi desfasoara activitatile se degradeaza tot mai mult? Concret, am descoperit un mod de a ne deplasa rapid intre orase: masina. Dar odata cu raspandirea acestei "creatii" poluam aerul pe care il respiram, facandu-ne si un bine si un rau in acelasi timp. Sau de ex. setea de a descoperi un mod de a ne intineri...cand gasim unul aparent eficient, il aplicam de indata, fara sa luam in calcul consecintele pe care le poate avea in timp. Daca nu are prea mult sens ceea ce scriu, o sa ma straduiesc sa detaliez mai mult.

Daca ne referim doar la Crestinism, care e rostul de a pune intrebari, daca oricum ori nu am intelege raspunsurile, ori nu ne-ar satisface? Daca toata viata punem intrebari, la un moment dat o sa constatam ca viata a trecut pe langa noi in timp ce noi asteptam sa ne vina raspunsurile.

De fapt de ce sa mai facem orice, ca trece timpul pe langa noi. Putem sa stam cu burta la soare. Nu e doar absurd, dar ma si sperie acest mod de gandire. Cineva munceste toata viata si nu ajunge la un raspuns, la un rezultat. Altcineva ii continua munca, si ajunge la un rezultat final. Asa functionam noi ca rasa, asa progresam, muncim in folosul generatiilor viitoare. Cu mentaliatea asta "crestina" (desi nici crestina nu e), am fi trait in continuare in pesteri.

Ioi, ma refeream strict la intrebarile ale caror raspunsuri nu le-am intelege sau nu ne-ar satisface, adica cele de natura spirituala, legate de divinitate, afterlife, etc. Cand cineva care ti-a fost drag a murit, intrebarea care va persista in minte si care nu-ti va da pace va fi: "De ce el?". Pierzi mult timp cautand raspunsuri, desi in adancul tau stii ca nu o sa reusesti sa afli mare lucru, dar refuzi sa crezi asta. Ti se spune ca asa poate a fost mai bine, ca acum e intr-un loc mai bun, dar pe tine cu ce te incalzeste, cand el a plecat, tu ai ramas si suferi? Tu vrei sa stii exact de ce i s-a intamplat chiar lui ce i s-a intamplat. Cautarea acelui raspuns te distruge incetul cu incetul, viata trecand pe langa tine in timp ce tu incerci sa il afli. Trebuie pur si simplu sa accepti faptul ca aceasta cautare este absurda. Cand am trecut prin asa ceva, simplul gand ca el nu ar vrea sa ma vada suferind imi alimenta fortele, desi mi-a trebuit mult pana sa ajung in acel stadiu.

Nu e doar greu, ci chiar imposibila atat timp cat din punct de vedere rational, D-zeu e o incertitudine, o teorema nedemonstrata.

Existenta lui Dumnezeu nu poate fi demonstrata, ci doar simtita, cum am spus. Ne raportam la Dumnezeu prin sentimente. Cred, vreau sa cred si simt ca trebuie sa cred .

Crestinii nu indemnau la ignoranta, ci impuneau ignoranta. Crestinismul s-a autocompromis pentru ca a pretins ca detine adevarul absolut, ceea ce a fost contrazis de stiinta secolelor XIX - XX. Si daca asta inseamna dragoste, sa-ti impui cu forta sistemul de valori pentru "a nu mai pierde timpul", nu mai am ce comenta.

Again, Crestinii se refereau la intrebari legate de existenta Divina. Well, cel putin asa cred; in caz contrar, daca impuneau ignoranta la modul general, nu impartasesc acel punct de vedere. Ignoranta si ipocrizia sunt lucrurile pe care le detest cel mai mult.

Foarte bine, eu nici nu te pot contrazice, nici nu vreau sa te contrazic. Asa cum nici tu nu poti contrazice un ateu.

Nu pot sa o fac, doar imi pot exprima opinia si nu exista opinii corecte sau gresite, ci doar opinii cu care poti sau nu poti sa fii de acord. Opinia mea e sinonima cu adevarul meu, dar adevarul meu poate diferi de al tau. Toate sunt bune si frumoase atata timp cat invatam sa nu sarim la jugulara tuturor care nu sunt de acord cu noi. Acum daca te referi la danonino, m-a deranjat aerul lui de miserupist care se baga in seama ca sa creeze intentionat "controverse" si tonul pe care l-a abordat, fiind mult prea agresiv si dupa cum stim, tonul face muzica . Tot ceea ce scriu eu e parerea mea, ca o impartasesc poate si altii, e altceva. Doar pentru ca nu scriu mereu: "parerea mea e ca", nu inseamna ca pretind ca detin adevarul absolut.

Iubirea e doar un aspect al vietii, printre multe altele. Nu stiu ce sa zic, pentru tine o fi scopul suprem, nu pot nega asta, dar nu cred ca toata lumea vede lucrurile asa. Omul poate trai si fara iubire, sau, si asa se intampla de cele mai multe ori, traieste cu iubire, insa ca un aspect secundar al vietii, sau un aspect primar dar limitat in timp. Si da, suna sirops ce ai scris.

Evident ca nu toata lumea vede lucrurile asa, dar poate daca ar face-o, am trai altfel. Personal, nu cred ca omul poate trai si fara iubire, din simplul motiv pentru ca iubirea atrage dupa sine ca un magnet toleranta. Cred ca toleranta e lucrul de care ducem cel mai mult lipsa astazi. Ne ucidem intre noi doar pentru ca suntem de religii, rase, etnii diferite, in loc sa invatam sa ne acceptam si sa traim unii cu altii asa cum suntem. Pentru mine iubirea in toate formele ei "pure" (nu ma refer aici la acele iubirii distructive, bolnave) e principalul punct de plecare pentru celelalte valori umane. Daca nu te iubesti pe tine insuti, daca nu iubesti viata, daca nu iubesti pamantul pe care calci sau pe oamenii care il populeaza, pur si simplu irosesti viata pe care ai primit-o. Parerea mea...

Argumentul cu "daca tu crezi ca esti animal, esti animal" e acelasi cu argumentul creationistilor, "daca tu crezi ca esti maimuta, esti maimuta, eu sunt creatia lui D-zeu, deci sac!", si nu e altceva decat un argument copilaros, un wishful thinking.

Si nu e totuna sa zici: "Eu cred ca suntem animale, deci suntem animale"? Daca e universal acceptat termenul de "OM" si daca sunt aspecte clare care ne diferentiaza de animale, de ce sa ne etichetam astfel? Nu trebuie nici sa ne supraapreciem, nici sa ne subapreciem, ci pur si simplu sa imbratisam ceea ce suntem. Mi se pare injust sa fim toti aruncati in aceeasi oala doar pentru ca unii par sa se comporte ca niste animale. Refuz sa cred ca oamenii sunt dominati in totalitate de instincte animalice pentru ca in (putinii ) ani pe care ii am la activ, am descoperit persoane care mi-au demonstrat contrariul...

Din toata epistola ta am ramas cu impresia de naivitate.

Neah, I'm just romantic...well, sometimes . De obicei imi scot muschii la inaintare si ma tin bine pe picioare , dar cateodata o mai dau si pe latura soft, cum s-a intamplat acum.