[Lecart]

Nu, draga, fii linistit: in textele de mai sus ai incurcat notiuni mult mai de fond, deci e scuzabil.

Din contra, aspectele judecate de dl. Maier mi se par, nu doar descurcate, ci si pertinente, argumentate clar - numai ca, in opinia mea, nu prea coaguleaza material de proces.

Sa admitem ca formei filmice ii lipsesc stalpii motivationali pe care sa stea verosimilul (reactiilor si interrelatiilor) personajelor, dar asta nu condamna deloc la artifical. Dimpotriva, poate rezona mai mult situatia artistica propusa de autor; autor care, expune un puzzle, cate (si ce anume) piese alege ramane strict la latitudinea lui. Kieslowski, parca, si-a pus intrebarea: daca nu pot controla realitatea, atunci de ce mai fac film? Mai simplu, nu-ntrebi un pictor de ce subiectul lui se afla pe lac, contempli pur si simplu tabloul, care degaja (sau nu, depinzand de apetenta) o emotie.

Exista situatii de viata reala, palpabile "pana la maduva", care se intampla si se deruleaza mult mai schematic, scheletic (decat in film), teatrale, aproape false, care nu numai ca nu poseda motive, nu poseda nici cauze (evident, abstractizez un pic). D-asta corectitudinea devine o notiune vaga.

Deci, putem, in egala masura sa admitem ca Marti-ului nu-i lipseste nimic, in fond.

Iar filmul nu trebuie analizat in functie de autorii din spatele lui, ca este sau nu realism de gen, trebuie experimentat detasat de alte explicatii si declaratii, in calitate de spectator.