|
dar nici nu am ce argumenta, marti, dupa craciun pur si simplu nu a reusit sa ma impresioneze.
nu stiu de ce sunt laudati actorii, mi se pare ca doar isi recita replicile in timp ce se gandesc la altceva, cu o singura exceptie, mirela oprisor (si ea in doar cateva scene). N-am nicio problema cu filmele banale, cu subiectele extrem de familiare, cu asa-zisele felii de viata.
Un film pe care il simt extrem de aproape de Marti, dupa craciun este fabulosul La graine et le mulet al lui Kechiche. Acolo am trait fiecare secunda de banalitate, la Muntean in schimb banalitatea se transforma in platitudine. Scena destainuirii e penibila, lupta de dupa la fel. Mai mult, tacerile din film sunt exact ce NU ar trebui sa fie, simple taceri.
Boogie, in schimb, este unul din filmele mele favorite din ultimii ani. Acolo se traieste, se sufera (chiar daca intr-un fel aparte), se tipa tacut, dar cu disperare, se traieste.
La Marti mi-a placut doar secventa de la inceput si poate am tresarit de doua-trei ori dupa. Insuficient.
__________________
This is not THE END...
|