[Ipu]

La oase!

Parcă-l și văd pe „marele închizător” (de rubrici) făcând gestul ăla efeminat cu palma deschisă (vezi cronicile lui Floares)...

Le cer iertare celor care continuă să-mi trimită mesaje de susținere prin poșta privată. Eu nu mai pot continua să mă pun la mintea acestui cabotin. Ați văzut, când l-am invitat, ca de la bărbat la bărbat, să probeze acuzațiile absurde de extremism pe care mi le-a adus, s-a făcut că plouă, deși nu l-am pus să-și ceară scuze, ca pe un calomniator de rând, ci l-am tratat cu tot respectul, ca pe un histrion de vază ce l-am socotit, pomenindu-i direct de tribunal. Evident că m-am înșelat - recursul la lege, la poliție, la justiție nu poate avea efect decât asupra oamenilor cinstiți și cu teamă de autorități, nu și asupra unor bestii anarhiste.

Pe de o parte vă mărturisesc că mi-e și milă de el. Gândiți-vă că a rămas orfan destul de timpuriu, pe urmă și-a luat nevastă cu doi ani mai în etate decât el, dar până la urmă l-a lăsat și aia când a văzut că ratarea lui e ireversibilă, și a luat un străin - pare-mi-se, un arab. Acum își pierde vremea aici și-i înjură pe cei cărora le atribuie ratarea lui în calitate de cineast, de soț, de român, de om - toți cei care au conspirat la nefericirea lui. În schimb, a descoperit că există o mulțime de puicuțe, de columbe tinere pe care le poate transforma în Geli Raubal-ele, în Evele Braun la care visează el de când a descoperit că și pentru sinucidere e prea târziu, odată ce s-a împăcat cu ratarea.
Cred că în acest caz compasiunea e mai nimerită decât ura și disprețul și sunt hotărât să nu mai răspund la flegmele lui rabice. Am să mă rog în schimb că va scăpa de demonii zbuciumului său lăuntric și pentru liniștea lui sufletească.