Originally Posted by keepwalking:
|
eu as vrea sa-i vad pe toti teoreticienii de aici care neaga existenta lui Dumnezeu sau cel putin o iau la misto, cum se comporta si ce isi spun in gand cand le tremura chilotii in timpul unui cutremur ce le zgaltaie casa.
sau cand zboara cu avionul.
sau cand sunt la usa unui salon dincolo de care cineva drag e cand mort, cand viu.
sau cand nu-si mai gasesc copilul plecat de acasa.
ii intreb daca mai fac poante cu paratrasnetul la biserica.
|
atunci cand omul e stresat sau nervos, cand trece prin clipe grele, oricat ar fi de credincios, sau NU... cateodata singura alinare o gaseste la Dumnezeu... chestia asta ne intra in sange inca de cand suntem copii si ai nostrii ne invata despre Dumnezeu, cand neputand lua o decizie de unul singur, copilul accepta ceea ce ii zice parintii... pana cand creste mai mare si isi alege din toate chestiile pe care le-a invatat, ceea ce i se pare relevant sau nu... insa instinctul de a-i cere ajutor lui Dumnezeu, la necaz, ramane orice ai face... cand omul e lucid, vede lucrurile asa cum si le imagineaza si asa cum crede el de cuviinta... de obicei atunci e mult mai aproape de adevar decat in timpul unui cutremur cand se roaga la Dumnezeu sa il scape... iar cand totul va trece si el va ramane in scaun cu rotile iar toata familia lui va fi dusa pe apa sambetei, va realiza ca degeaba s-a rugat la Dumnezeu... ca pana la urma a avut dreptate... asa e gandirea lumii, nu o poti schimba keep.
