Mersi.
Unii, săracii, nu mai au nici șansa de a medita la evenimentele din trecut. Pe cei care râdeau când eu scriam că
Cinsprezece e un film mai valoros, în ciuda numeroaselor minusuri, decât „artistica”
Hârtie albastră, i-aș invita să citească interviuri cu urmașii celor dispăruți în decembrie `89, la 10, 15, 20 de ani distanță de atunci. Mai toți spun că viața lor nu s-a îmbunătățit mai deloc și că i-ar prefera vii pe cei dragi în dictatură decât morți în libertate.
Două dedicații pentru cei care l-au votat pe securistul care a condamnat public comunismul:
1.
România, când mai însemna și altceva decât țigănie pentru Lumea civilizată, pe vremea ăluia „ce-n Lume până-n de părtarea ză-ă-rii” propaganda oficială pretindea că „e prețuit de oameni și stimaaat!” ♪
2.
Țiganiada generală 2009