Așa gândesc și eu (ca Ghinghis) dar n-am vrut s-o spun pe de o parte ca să nu mă-njure oamenii și pe de altă parte fiindcă mi-era milă de cei care n-au reușit să obțină finanțări și nu voiam să-i mai amărăsc și eu spunându-le că dacă au vrut economie de piață și au acuzat fără rezerve socialismul pentru alocarea arbitrară a resurselor în societate nu pot pretinde acum să ia bani de la stat pentru niște proiecte falimentare. În afară de câteva filme care s-au vândut (ca de pildă Nuntă mută, mult apreciat în țări cu aparate de propagandă anticomunistă, precum Rep. Coreea)... Poate că ușor, ușor din ce în ce mai mulți cineaști își vor găsi și ei Păuneștii care să le finanțeze producțiile.
Nu mai spun că unele filme care primesc bani de la buget nu numai că nu sunt reprezentative pentru România, dar fac mai mult rău decât bine imaginii Țării în lume. De ce să mai fie finanțate din fonduri publice? Să le dea ăia care au interes, ca lui Pintilie sau Gabrea.
__________________
„Iubirea" e un cuvânt şi-atât. Există şi cuvinte care nu au un sens anume, ci reprezintă numai o alăturare de sunete.
Last edited by Ipu : 19 Aug 2010 at 09:44.
|