[Ipu]

(Avatarul și semnătura vor mai dura câteva zile, ca să vadă toată lumea că nu sunt genul de om care se lasă intimidat de o etichetare.)

Știu, Pitbulle, incidentul îți evocă o întâmplare asemănătoare și încheiată fără incidente pe care ai relatat-o și tu la un moment dat pe forum: ai „pedepsit” un bătrân pentru că și-a apărat, mai mult sau mai puțin agresiv, nepoțelul de dulăii tăi. Parcă așa „te lăudai”.

În orice caz, mi se pare plin de învățăminte modul în care a escaladat violența: carevasăzică lovirea unui animal, urmată de ultragierea unui om, succedată la rândul ei de omucidere. Stupid și absurd! O spirală a urii și a violenței în care fiecare plusează mai degrabă decât să încerce să găsească o soluție pașnică de soluționare a incidentului. Asta e România din prezent și nu e de mirare că multă lume și-ar dori o dictatură sau cel puțin un stat polițienesc, o teroare a legii, o societate în care cetățenilor să le fie teamă să lovească un om sau un animal, în care nimeni să nu-și poată face dreptate cu pumnul, în care așa cum spunea Băsescu pe vremea când era primar al Bucureștilor, pentru fiecare câine să existe cineva care să-și asume integral răspunderea, „ca în cazul unui copil.”
„Anecdota” asta tragică are probabil și părți pe care nu le cunoaștem. E posibil ca victima omorului, cel care l-a luat la bătaie pe agresorul câinelui, să fi fost stăpânul neoficial al „celui din urmă”, iar ucigașul să fi fost atacat într-un fel sau altul de câine.

(Apropo, să nu uit, pe Vadim Tudor l-am întâlnit o singură dată, în 2000, cu puțin înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, când l-am surprins, ca într-un vis, pe la chindie hrănind maidanezii din Cișmigiu, aproape de rotonda scriitorilor. Era înconjurat de mai mulți badigarzi, dar am putut totuși să-l abordez și să-i strâng mâna. „Tribunul” era foarte iubit de oameni pe vremea aia și a și obținut peste 2 milioane de voturi în turul al doilea.)