Scorpia cinefiscalitatii
Join Date: Jun 2009
Posts: 4,621
|
hai sa ne uitam putin pe lege...
sa vedem care e sursa banilor, poate intelegem mai bine.
deci,
CAPITOLUL IV
Fondul cinematografic
Art. 12. – (1) Pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare dezvoltării activităţii cinematografice, precum şi pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Centrului Naţional al Cinematografiei este instituit Fondul cinematografic.
(2) Fondul cinematografic se constituie din venituri proprii realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe şi din sume alocate Centrului Naţional al Cinematografiei de la bugetul de stat.
(3) Centrul Naţional al Cinematografiei poate utiliza veniturile proprii colectate la Fondul cinematografic şi pentru efectuarea unor cheltuieli de capital, de personal şi materiale necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor ce îi revin potrivit prezentei ordonanţe.
Art. 13. – (1) Veniturile proprii care se colectează în contul Fondului cinematografic se constituie din următoarele surse:
a) venituri obţinute din administrarea şi exploatarea bunurilor din patrimoniul cinematografiei naţionale, care se află în proprietatea publică sau privată a statului, conform prezentei ordonanţe;
b) venituri obţinute din închirierea şi concesionarea imobilelor sau a altor bunuri aflate în administrarea sa, potrivit prezentei ordonanţe.
c) tarife pentru efectuarea operaţiunilor de clasificare şi înregistrare în cadrul Registrului cinematografiei; tarifele se stabilesc şi se actualizează periodic prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, la propunerea directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei;
d) colectarea unei contribuţii de 2% din preţul de vânzare şi/sau de închiriere al casetelor video înregistrate, DVD-urilor sau al oricărui alt material, care se adaugă la preţul acestora, plătibilă de operatorul economic care face vânzarea şi/sau închirierea angro; operatorii economici distribuitori angro de casete video înregistrate sau DVD-uri sunt obligaţi să transmită Centrului Naţional al Cinematografiei lista contractelor de vânzare şi/sau de închiriere încheiate, cuprinzând valoarea acestora şi datele de identificare a partenerilor contractuali, prezentând şi licenţele pentru titlurile respective; în cazul filmelor cu interdicţie de vizionare pentru minori, contribuţia este de 10%;
e) colectarea unei contribuţii de 3% din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune publice şi private, care se adaugă la acest preţ şi care se încasează de la agentul de publicitate, sau de firma intermediară cumpărătoare a minutelor de publicitate; acestea sunt obligate să transmită Centrului Naţional al Cinematografiei lista cu contractele încheiate, cuprinzând valoarea acestora şi denumirea agenţilor vânzători; obligaţia de plată revine agenţiei de publicitate sau firmei intermediare cumpărătoare a minutelor de publicitate, după caz;
f) colectarea unei contribuţii de 3% în cazul vânzărilor barter, care se calculează din valoarea echivalentă preţului minutului de publicitate practicat de postul de televiziune respectiv, în cadrul vânzărilor contra cost pentru tronsonul orar în care se difuzează publicitatea; plata contribuţiei către Fondul cinematografic se face de agentul de publicitate sau, după caz, de agentul intermediar;
g) colectarea unei contribuţii de 3% din preţul minutelor de publicitate vândute din spaţiul programului propriu de către societăţile de televiziune prin cablu, care au licenţa pentru producţia de programe, şi care se adaugă acestui preţ; plata contribuţiei către Fondul cinematografic se face de postul de televiziune prin cablu, cu respectarea condiţiilor prevăzute la lit. d)–f);
h) colectarea unei contribuţii de 3% din încasările provenite din exploatarea filmelor cinematografice, de orice gen şi pe orice fel de suport, în cinematografe sau în alte spaţii destinate vizionării cu public; contribuţia revine în proporţie de 50% distribuitorilor şi de 50% exploatanţilor şi va fi achitată de exploatant;
i) o contribuţie de 1% aplicată asupra veniturilor realizate lunar de operatorii economici pentru transmisia prin cablu a emisiunilor de televiziune şi satelit;
j) colectarea unei contribuţii de minimum 25% din venitul net realizat din cesiunea, acordată pe bază de licitaţie, a drepturilor de difuzare şi exploatare a filmelor româneşti din patrimoniul cinematografiei naţionale, cu respectarea legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
k) colectarea unei contribuţii de 1% din profitul anual realizat de operatorii economici care organizează jocuri de noroc. Plata se va face până la data de 31 mai a anului în curs, pentru anul precedent;
l) realizarea altor activităţi specifice, precum şi acceptarea de donaţii şi sponsorizări;
m) dobânda aferentă disponibilităţilor din contul de venituri proprii ale Centrului Naţional al Cinematografiei, aflat în Trezoreria Statului;
n) alte venituri dobândite în condiţiile prezentei ordonanţe.
(2) Sumele datorate pentru contribuţiile stabilite la alin. (1) lit. d)–i) reprezintă cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil al operatorilor economici respectivi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Contribuţiile prevăzute la alin. (1) lit. d)–i) se aplică asupra încasărilor totale realizate, din care s-a dedus TVA-ul aferent şi/sau impozitul pe spectacol, precum şi taxa de timbru cinematografic.
Art. 14. – Operatorii economici sunt obligaţi să declare şi să vireze Centrului Naţional al Cinematografiei sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d)–j), până la data de 25 a lunii curente, pentru luna anterioară, precum şi să depună lista contractelor încheiate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d)–j), cu menţionarea valorii acestora.
Art. 15. – (1) Pentru virarea cu întârziere a sumelor datorate de operatorii economici, potrivit prevederilor art. 13, se percep dobânzi şi penalităţi de întârziere, în conformitate cu reglementările legale privind regimul impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.
(2) Pentru urmărirea încasării sumelor datorate, Centrul Naţional al Cinematografiei este autorizat să aplice procedurile de executare silită, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
(3) Dobânzile şi penalităţile de întârziere, încasate în conformitate cu prevederile alin. (1), constituie surse la Fondul cinematografic şi se utilizează în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe.
Art. 16. – (1) Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d)–i), pot opta pentru finanţarea directă a producţiei de filme, în condiţiile prezentei ordonanţe, cu până la jumătate din suma datorată, la solicitarea producătorilor, cu notificarea Centrului Naţional al Cinematografiei.
(2) Persoanele fizice şi juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. h), pot opta, cu notificarea Centrului Naţional al Cinematografiei, pentru finanţarea directă a producţiei sau distribuirii de filme româneşti, în condiţiile prezentei ordonanţe.
|