[Ipu]

Și acest sondaj se încheie în curând (mai precis, în noaptea de miercuri spre joi). Cei interesați să voteze mai au la dispoziție mai puțin de șapte zile.

Orice spectator străin normal căruia îi e dat să vadă Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, sau 4 luni... va fi contrariat și scârbit și va detesta un popor care pare incapabil să învingă tirania Răului.

Cel care va privi Război in bucătărie va simți revoltă împotriva unui popor criminal, care i-a masacrat pe bieții unguri în `90.

Cine vede Balanța, perversul rimeic al Merelor roșii, se cutremură de dezgust în fața urâțeniei morale și fizice a României.

Această lehamite, cum și Sistemul nervos zugrăvesc o țară de dezaxați, între electrocutare voluntară și alte practici scabroase, o țară cu oameni răi cu românii și cu străinii deopotrivă.

Și Filantropica ne dezvăluie o țară a mizeriei, a câinilor vagabonzi și a înșelătoriei, vrednică de premiul publicului de la Paris.

E ușor pentru oricine să înțeleagă universalitatea poveștii lui Lăzărescu, dar mulți spectatori rău-intenționați din afară și din Țară cataloghează atitudinea care-i condamnă pe semeni drept o caracteristică românească.

Tertium non datur, peliculă plătită de aceiași finanțatori francezi ai lui Pintilie ca și în cazul multor alte producții ale lui, își bate joc și de români, pe care-i umilește, demonstrând - pentru a câta oară? - gravele complexe de inferioritate ale cineastului, și de nemți - ai căror critici l-au taxat imediat după premieră -, dar și de tradiția echilibrată a cinematografiei române, care a tratat Armata Germană cu respect și cu înțelegere, chiar în cele mai intense fresce ale războaielor anti-germane.

O vară de neuitat, dar și... de neiertat, e însă „capodopera” pe care am votat-o. Ei bine, conform acestei mizerii cu pretenții de film de artă, a fi criminal, ticălos, crud, cinic, răzbunător este echivalent cu a fi român. Toți românii care apar în film sunt așa cum am scris mai sus și toți cei care au caracteristicile enumerate mai sus sunt români. Eroul are un moment de rătăcire, de aspirație către umanitate și imediat ni se revelează că el nu era decât pe jumătate valah, și că în rest era... neamț parcă, nu mai știu, Paștele mă-sii... În rest, străinii din film fie sunt victime, fie simpatizează cu victimele. Atitudinea abjectă a autorului, care îi face pe privitori să plângă de mila bieților civili bulgari condamnați, depășește orice limită care poate fi tolerată de un om normal, fie el român ori străin. Într-o altă țară, un astfel de film ar fi declanșat un scandal de proporții, iar întregii echipe participante la producerea acestui monstru cinematografic i s-ar fi interzis probabil să participe la vreo filmare pe teritoriul României pentru un anumit număr de ani, iar regizorului, pe viață, se înțelege.