|
The Informant!
Soderbergh a scos cîteva filme bestiale – Kafka, The Limey, Sex, Lies, and Videotape, cîteva interesante – Traffic, Out of Sight, The Good German, Che mai recentul The Girlfriend Experience şi unele mai mult (franciza cu Danny Ocean) sau mai puţin (Solaris) uşurele. Prezentul face parte din ultima categorie. Damon face un rol de zile mari însă povestea e prea stufoasă, prea alambicată şi pierdută în detalii pentru a te ţine în priză. It’s all about the system that fucks you sideways. La prima vedere. Personajul lui Damon pare atît de înghiţit de sistem încît aduce a personaj kafkian. Încet, încet, ne dăm însă seama că nu sistemul îl fute ci el fute sistemul. Avem de-a face cu un caz patologic (inspirat din realitate) – un om care a reuşit, pentru o perioadă de timp, să ţină în şah sistemul corporatist, pe de o parte şi oamenii legii, de cealaltă. Devine cîrtiţă pentru FBI în propria companie, unde continuă să prospere, ţintind chiar funcţia de conducere şi încercînd, în acelaşi timp, să împace şi capra şi varza – un angajat şi un informator conştiincios. După ce întregul edificiu de minciuni se năruieşte, eroul nostru cedează.
Damon creează un personaj interesant, un tip onest la prima vedere (uneori prea onest pentru propriul bine), lejer, naiv chiar, cu o personalitate ce se erodează treptat, scoţînd la iveala patologicul. Povestea, neverosimilă pe alocuri, se pierde, după cum spuneam,în detalii, lucru care dăunează filmului deoarece îl ţine ancorat într-o realitate care, la un moment dat, devine neinteresantă. Îşi mai revine puţin spre final dar cred că se putea mult mai bine, fiind vorba de Soderbergh...
|