dansatorule,
ma bucur ca ai un mesaj echilibrat.
ok, sa lamurim niste lucruri.
- in primul rand, nu m-au preocupat cronicile la "Ho, ho, ho". Am aflat de aceste cronici prin grija halebardului (un fost "amic" de pe forum), care scotocea dupa tot ce era negativ pe net vizavi de acest film. Nu m-au afectat in asa masura incat sa ma faca sa ies cu kalashnikovul pe forum si sa impusc pe toata lumea
. Deci, legatura dintre parerile mele despre filmele minimalismului sterp si cronicile la "Ho, ho, ho" nu exista. E un film de televiziune, care a avut succes si in cinema. Chiar sunt multumit.
- ceea ce sustin eu e ca minimalismul impinge la faliment cinematografia romaneasca. La un faliment efectiv, palpabil, pur financiar. Prin "Felicia...." s-a incercat o intrare in sfera filmului de public, dar a fost un esec. De aia am tot subliniat numarul scazut de spectatori si caderea foarte abrupta a incasarilor dupa doar trei saptamani de difuzare. E un semnal de alarma.
Pai daca cel mai bun scenarist al momentului rateaza intalnirea cu publicul larg, la ce ne mai putem astepta de la ceilalti? Si nimeni nu vrea sa vada aceasta realitate. Nimeni dintre critici. Am mai vazut un titlu pe undeva, ieri, ceva de genul "Razvan Radulescu, magistral". E prea mult. E jenant de mult. Cand aduni abia 2.000 de oameni in trei saptamani nu prea poti vorbi de "magistral". Aceste excese rupte de realitate imi sar in ochi si ma fac sa "simt enorm si sa vaz monstruos".
- un alt lucru care ma deranjeaza e talibanismul sustinatorilor minimalismului. Dupa cum s-a vazut si mai sus, dar si in alte ocazii, pur si simplu nu poti avea un dialog cu ei. Daca Cristian Comeaga isi expune un punct de vedere vizavi de o stare de lucruri, vine Pit si spune ca e un porc. De parca ne-ar interesa daca acest Comeaga face suta de metri sub 12 secunde sau merge la biserica in fiecare duminica. Nu, vorbim de un producator important al unui regizor important. E un om din sistem care cu siguranta are mai multe informatii decat noi si o perceptie mult mai clara despre breasla. Dar, vezi, daca a facut un pas in afara cercului de aplaudaci, e taxat imediat, intr-un mod extrem de agresiv.
- nu neg rolul pe care l-au jucat minimalistii in emanciparea cinematografiei romanesti. Am apreciat si apreciez filme precum "A fost sau n-a fost", "432", "Amintiri din Epoca de Aur". M-am intalnit cu Tudor Giurgiu la Iasi, intr-o seara cand a fost prezentat "Legaturi bolnavicioase" in fata a 900 de studenti care au facut o sala arhiplina la cinema Victoria. Era o atmosfera absolut formidabila. Cunosc o parte din regizorii noului val, pe Cristi Mungiu il stiu de 7 ani. Sunt baieti foarte inteligenti, cu bun simt, talentati. Dar se petrece ceva ciudat: individual, toti sunt ok, dar cand ii iei ca intreg, ca "nou val", isi pierd identitatea si formeaza o casta aroganta. Si cred ca aceasta perceptie vine din cauza elogiilor excesive cu care criticii au alimentat publicul. Bine a spus Judex pe undeva ca regizorii acestia de multe ori zambesc jenati de omagiile cronicarilor. Asa si este. Critica i-a transformat in vedete, fara voia lor. Critica a plusat, a supraevaluat. Pe undeva, e firesc. Un cronicar/ziarist se simte bine asociat cu numele unei vedete. Numai ca excesul asta dauneaza grav sanatatii cinematografiei romanesti. Pentru ca foarte putini critici si-au pus intrebarea: ce va urma dupa minimalism? se poate continua cu sali goale si filme de festival? e sanatos acest lucru pentru viitorul cinematografiei?