|
si mai e o chestie care ma intriga, ca scenarist.
oricat ar incerca unii sau altii sa ma convinga, nu pot scapa de impresia ca replicile, dialogurile, situatiile in care se afla personajele din unele filme laudate de critica sunt dintre cele mai lipsite de expresie.
o spun fara nici un impuls "glandular".
nu am prejudecati fata de autorii romani.
si nu cred ca e doar parerea mea, ci si a altor spectatori care numai de prostie, ignoranta, frustrare nu pot fi banuiti.
ei bine, privesti astfel de filme, asculti replicile, eventual citesti scenariul si realizezi ca lucrurile acelea le puteai scrie si tu foarte bine.
dar n-ai facut lucrul asta pentru ca ti-ai inchipuit ca, pentru a avea succes, trebuie sa eviti subiectele banale, dialogurile anoste.
cu toate astea, constati ca, dimpotriva, tocmai astfel de constructii scenaristice au succes la critica romaneasca.
ca dialogurile de care tu te feresti, tot cautand originalitatea, sunt considerate spendide.
nu gasesti in film nici un schimb memorabil de replici, nici o gaselnita ingenioasa, nici o sclipire de inteligenta creativa, care sa te faca sa spui "uau, ce chestie misto a spus tipul ala!".
si astfel incepi sa te gandesti ca poate ar fi bine sa te apuci si tu de povesti liniare, fara stralucire, cat se poate de conformiste.
si uite-asa, intram cu totii intr-o zodie a cenusiului, a lipsei de indrazneala, a tiparelor elogiate.
|