[Pashpix]

DEZVĂLUIRILE LUI ALEXANDRU HERESCU DESPRE SERGIU NICOLAESCU (ring)

Turnarea peliculei „Dacii” a însemnat pentru Alexandru „Andi” Herescu saltul în lumea bună a cinematografiei româneşti. Viitorul actor avea să fie ales de regizorul Sergiu Nicolaescu pentru rolul Cotyso din „Dacii”. „Am terminat facultatea în 1966. În acea perioadă, Sergiu căuta o anumită «faţă» pentru fiul lui Decebal. A făcut mii de probe cu actori tineri, nu ca mine, care nu ştiam nimic. Un prieten de-al meu a întrebat-o pe Iolanda Mântulescu, care era cea mai bună monteuză, dacă a fost şi a căutat cumva şi la Facultatea de Fizică. Aşa am ajuns în faţa lui Sergiu, care m-a văzut şi a zis «Ăsta e!»”, povesteşte actorul.

Sacrificiu cu mult… rom

Secvenţa care l-a transformat pe Andi Herescu dintr-un necunoscut într-un sex simbol a avut o istorie aparte. „Sergiu a găsit ca loc de filmare Sfinxul de la Babele. Ca să se trezească toţi golanii de cascadori, erau vreo treizeci, ne-au aranjat să dormim în două camere. Ăia însă nu s-au mai dus la culcare şi au băut rom toată noaptea. Au fost aşadar încercănaţi la moartea mea, emoţionaţi că fiul lui Decebal moare. Aiurea! Erau aşa de la rom!”, îşi aminteşte Andi Herescu.

„Andi Herescu, «Alain Delonul României!»”

Succesul fulminant al filmului a însemnat şi propulsarea lui Andi Herescu în postura de cel mai dorit bărbat din România. „«Dacii» a rulat cu casa închisă timp de şase luni. Spre surprinderea mea, am avut o priză incredibilă la public. Am fost numit, în ziarul lui Eugen Barbu, «Andi Herescu, Alain Delonul României!». Când mergeam pe stradă cu Dinică, cu Amza, cu Septimiu Sever, cu Ilarion Ciobanu, toţi spuneau: «Uite-l pe Andi Herescu!» Eu nu eram nimic! Ce eram eu? Nu eram actor, eram doar o figură, o imagine”, mărturiseşte „fiul lui Decebal”.

„O să mori singur şi cu banii pe piept!”

Una dintre valorile cele mai respectate de Andi Herescu este prietenia. Sergiu Nicolaescu, cel care i-a deschis porţile lumii cinematografiei, este, în opinia actorului, un om fără prieteni. „Sergiu a ajuns la 80 de ani şi nu are un prieten adevărat. Eu am, de pildă, pe cineva, îl cheamă Mircea Ionescu, e din Caracal şi e stabilit la Viena. Suntem prieteni de 50 de ani. Dacă am nevoie de ceva, ăsta sare imediat! Ăştia-s prietenii! E un om de pus la rană. Dacă mori şi spui, bă, n-am niciun prieten, ai trăit degeaba! Sergiu are cunoştinţe, dar nu sunt prietenii lui. I-am spus odată: «O să mori singur şi cu banii pe piept!» Şi aşa o să fie!”, a adăugat Andi Herescu.

„Mi-au plăcut mult femeile…”

„Am fost, într-adevăr, cam aventuros. Mi-au plăcut foarte mult femeile. Sergiu, care şi el era un afemeiat, nu prea avea timp. Şi atunci, dacă eram eu cu Szoby Cseh, era nenorocire. Era de-ajuns să mă uit la vreuna. Făceam multe lucruri, că doar nu eram preot, nu? Când am venit la catedră, elevele au înnebunit pe loc! Îmi scriau poezii, dar am stat în banca mea. Am spus gata cu toate la 39 de ani. Sunt împreună cu soţia mea, Gina, de 30 de ani.”

Scena sacrificiului fiului lui Decebal: culise şi detalii

„A fost ideea lui Sergiu. În pământ erau înfipte trei ţevi de 30 de cm. În ţevile astea erau arcuri. Pe arcuri glisau pe verticală ţevile care se vedeau din pământ. Dacă nu picai vertical pe ele, se blocau. Dacă dădeai cu două grade mai în dreapta sau în stânga, se blocau. Pe piept ne-au prins tot nişte ţevi, dar erau prinse cu nişte arcuri, şi alea bălăngăneau, şi atunci, Sergiu a luat armura lui Pierre Brice, care era superbă, făcută la Paris, şi a sudat ţevile de ea. Atunci, când eram aruncat pe verticală, stăteau fixe, ca şi cum ar fi fost înfipte în mine. Prima secvenţă era când cei patru mă luau şi mă aruncau. Aici a fost băşcălia! Nu se putea să cad de la patru metri pe pământ, aşa că au venit pompierii, au adus o plasă de-aia de-a lor şi au pus vreo 20 de cascadori să o ţină. Cum stăteau cu feţele în sus, li se vedeau căpăţânile în cadru, aşa că Sergiu le-a spus să ţină plasa cu mâinile la spate. Toţi s-au aşezat pe burtă, cu mâinile la spate. Aşa nu mai vedeau momentul când eu cădeam. Sergiu spunea: «Vine!», dar nu se sincronizau. Aşa am dat cu cârca de pământ de vreo două ori, de era să rămân acolo. Venea Amza cu un ţoi cu rom şi-mi spunea: „Ia, bă, să nu mori!”. Asta a fost prima secvenţă, de două secunde, aruncatul. Urma altă secvenţă, când pe dreapta şi pe stânga suliţelor erau puse două lăzi de lemn pe care stăteau doi electricieni, iar pe umerii lor era aşezat un traveling, adică acele două ţevi paralele pe care alunecă aparatul. Suliţele de pe mine trebuiau să corespundă cu suliţele de jos. Urma al doilea cadru. Mi-au pus la fund o bucată de lemn, care îmi intra ba în buca dreaptă, ba în buca stângă. În final, s-au potrivit la ţanc. Al treilea a fost când eram mort în suliţe şi venea Emil Botta, marele preot, şi ţinea discursul. Atunci, i-am zis: «Domnu` Botta, eu nu pot să-mi ţin respiraţia o oră jumătate până când vii mata jos, că se bălăngăne suliţele şi ne facem dracu’ de râs!»”.

Alte filme. Aruncarea în apa… rece ca gheaţa

„În «Dincolo de nisipuri» au jucat George Constantin, Gheorghe Dinică şi Dan Nuţu. Eu eram Neicu Jinga şi bătrân, şi tânăr. Dumitru Popescu-Dumnezeu, când mă vedea pe ecran, înnebunea. În «Dragostea începe vineri» jucam rolul unui inginer curvar. Când a văzut asta, a întrebat cum de-am fost lăsat să joc aşa ceva, că eram profesor, ce exemplu dădeam eu, când eram curvarul sectorului? În «Dincolo de nisipuri», cea mai bună secvenţă a fost moartea mea din final. Apar ăia de Bobotează, toţi borfaşii, şi cel care scotea crucea din apă era salvat, eliberat din puşcărie. Eu, curtând-o pe fata primarului, primarul îi face semn unui borfaş să mă omoare când ne aruncăm să luăm crucea din apă. Am filmat pe gheaţă, la Buftea. Era groasă de 25 cm. Se făcuse o copcă de vreo 10 pe 5 metri. Aliniaţi, borfaşii, preoţii, toţi acolo. Amza era cu Tony Richardson, care venise din Anglia. Şi Amza vine la mine şi-mi spune: «Bă, nu fi tâmpit, nu te arunca în apă, că-ţi crapă inima!». A venit pe urmă Doru Năstase şi mi-a zis: «Bă, te-arunci în apă sau eşti balegă?». Atunci mi-am zis, fie ce-o fi, şi m-am aruncat.”

Mai multe despre Sergiu Nicolaescu

„Sergiu este un mare regizor, dar numai la noi. El avea şansa să vadă toate filmele americane la o săptămână de la lansare. Era băiat deştept, ciupea de acolo, ciupea de dincolo, pac, pac, le unea, şi făcea treaba. Pe de altă parte, regizor de film este o meserie uşoară. Trebuie să fii dotat, să-ţi meargă capul, să vezi, să cunoşti actorii, subiectul. Eu, la început, înainte de «Dacii» nu ştiam absolut nimic. Am tras nişte probe care au ieşit oribil, dar ca fotogenie au fost excelente. Am muncit foarte mult, de dimineaţă până seara, pe cal, 10 ore. În fiecare zi mergeam cu calul până la Ploieşti. Sergiu, pe vremea aia, avea cea mai bună şcoală de cascadori, cu Sobi Ceh. Ei primeau foarte puţini bani, nu se plătea pe vremea aceea ca azi. Îmi pare rău că Sergiu nu a ţinut niciodată la cascadorii lui. Nu-i plătea deloc bine. A terminat foarte repede «Dacii», în câteva luni. A fost o atmosferă incredibilă. Sergiu zâmbea tot timpul. Atunci a fost cea mai frumoasă perioadă a lui. Era iubit de toată lumea, spre deosebire de acum, când nu este iubit de absolut nimeni. Ţineam foarte mult la el. Mergeam la el acasă, în Piaţa Lahovary, mâncam cu toată familia lui, era un băiat extraordinar.”

Schimbarea la faţă: „La ora actuală, Sergiu nu are nici un prieten!”

„După «Mihai Viteazul» s-a schimbat. El chiar dacă ajungea preşedintele ţării, nu era mulţumit. I se cam suise succesul la cap. L-am auzit recent la televizor că a vrut să facă numai el, ca regizor, «Mihai Viteazul». Astea-s tromboane! El a început «Mihai Viteazul» în rolul domnitorului. În film sunt nişte cadre unde este Sergiu, nu Amza. Şi atunci s-a intervenit la conducerea de partid şi l-au readus pe Amza, pe care l-a chinuit luni de zile. Lasă-ţi barbă, pune-ţi barbă, taie mustaţa, pune mustaţa, şi pentru un actor este cam grea o astfel de situaţie. Cred că ar fi trebuit să rămână regizor, dar s-a băgat în rahat cu politica. De pildă, la el în casă erau nişte tablouri superbe, cu generalul Cambrea, cu toţi cei care lucrau în garda regelui. Cum a ajuns Sergiu totuşi să iubească partidul comunist, cu Iliescu şi cu PSD? Asta nu o înţeleg! A făcut asta ca să fie în faţă! Păi, e posibil, ăia se împuşcau pe stradă şi el dă la televiziune «Ringul»? De altfel l-au şi oprit într-un sfert de oră. Faci «Ringul» când arăţi ca Stallone! Dar nu, îţi cade fleaşca şi te baţi cu Boghiţă! El era ăl mai frumos, ăl mai potent, ăl mai deştept, ăl mai ăla! La ora actuală nu are nici un prieten.”

Controverse la „Nemuritorii”. Pentru Andi Herescu, fără… ”

„A fost o chestie care m-a supărat de am dat şi într-o hepatită. Eram tot timpul cu Sergiu, ne dădeam şmecheri, toată ziua cu Mercedesul. Parcă mă văd cu el, eram în maşină, am ieşit din Buftea şi mi-a zis: «Băi, dacă faci filmul ăsta, te-am făcut om!» Era vorba de seria a treia de la «Mihai Viteazul», care se numea «După furtună». Ionică Şchiopul, adică eu, la fel de frumos, cu piciorul de lemn, înconjurat numai de bărboşi, de cascadori, se întorc în Ţara Românească să-l răzbune pe Mihai Viteazul, care a fost omorât. Scenariul era scris de Vintilă Corbul şi Mircea Burada, care făcuseră împărţirea rolurilor, ştiau că ăsta e a al lui Andi Herescu, ăsta al lui Amza, ăsta al lui Lampă (Ilarion Ciobanu) etc. Sergiu a modificat totul şi nu mi-a spus nimic. Aşa a ieşit «Nemuritorii», fără mine. Îmi pare rău că nu am scenariul vechi de la «După furtună».”