View Single Post
Old 04 Jun 2010, 19:44   #66
civica65
Senior
 
civica65
 
Join Date: Nov 2008
Posts: 112
Şerbănescu, despre modificarea legii cinematografiei: "Toată industria ar trebui să ia atitudine"

CLUJ-NAPOCA (MEDIAFAX) - Directorul Centrului Naţional al Cinematografiei, Eugen Şerbănescu, a declarat, vineri, la o dezbatere care a avut loc la TIFF, că întreaga industrie ar trebui să ia atitudine faţă de recenta propunere de modificare a Legii Cinematografiei, "până nu este prea târziu".

Eugen Şerbănescu a spus că, în acest sens, oamenii din industrie ar trebui să se adreseze Parlamentului.

La dezbatere au mai fost prezenţi preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, directorul Israel Film Fund, Katriel Schory, şi consilierul ministrului Culturii, Demeter Andras.

Propunerea de modificare a Legii Cinematografiei a fost aprobată de Senat pe 17 mai şi urmează să fie analizată de Camera Deputaţilor.

Printre iniţiatorii propunerii se numără Sergiu Nicolaescu, Mircea Diaconu şi Radu F. Alexandru. De alfel, consilierul ministrului Culturii, Demeter Andras, a declarat că, probabil, modificările legii au fost aprobate în Senat ca rezultat al carismei lui Sergiu Nicolaescu. "Iniţiatorul este o personalitate foarte cunoscută. Votul nu cred că a ţinut cont de argumente raţionale, ci butoanele senatorilor au fost acţionate ca efect al extraordinarei impresii făcute de domnul Sergiu Nicolaescu. Sper că nu se va repeta acest vot emoţional şi la Camera Deputaţilor" a mai spus acesta.

Şi directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei a declarat că propunerea ca instituţia pe care o conduce să devină coproducător ar duce industria cinematografică în trecut. "Statul nu ar trebui să fie implicat în coproducţie. Ar fi un mare pas înapoi. Această lege pe jumătate are probleme care ar trebui să atragă atenţia. Nu vrem să ne întoarcem la vechiul regim, pe care vrem să îl ţinem cât mai departe", a adăugat Şerbănescu. Directorul CNC s-a exprimat şi asupra propunerii, din acelaşi document, ca filmele realizate în coproducţie cu România să fie dublate în limba română. "E greu să îl obligi pe Gerard Depardieu să fie dublat în limba română", a declarat Şerbănescu, adăugând că vocea este, de asemenea, semnătura actorului.

Una dintre modificările propuse este ca, în locul scenariului, elementul de bază al dosarului să devină decupajul regizoral. De asemenea, este cerută pentru dosar distribuţia filmului. Potrivit propunerii, comisia de selecţie poate fi formată exclusiv din oameni din industrie, fără critici de film. În locul selecţiei bazate pe puncte (acordate în funcţie de premiile câştigate anterior, rezultate de box office etc.) ar urma să fie instituit sistemul de admis/respins.

De asemenea, iniţiatorii propun înfiinţarea unei noi structuri - Administraţia Fondului Cinematografic -, reducerea finanţărilor nerambursabile pentru distribuitori. Totodată, printre modificările aduse se numără faptul că, dacă producătorul schimbă regizorul, noul regizor trebuie să urmeze decupajul iniţial propus pentru film.
civica65 is offline   Reply With Quote sendpm.gif