L-am auzit, normal, dar astia inca au vorbit bine, in acea vreme nu prea aveau prilejul sa se exprime public si dadeau tot felul de astfel de dume. Acum, de vreo 10-15 ani de fapt, s-au mai obisnuit si fotbalistii cu interviurile la TV. Dar, vorba lui Manase, am tot stat in tensiune sperand sa nu fi pastrat astia din televiziune pasaje de multumiri catre partidul care asigura conditii minunate de pregatire si performanta. N-au dat, de pastrat, or fi pastrat, dar aseara n-au dat.
Cat despre Milan, pur si simplu n-aveau rival. Si Steaua mi se parea invincibila pe vremea aia - eliminarea in fata lui Anderlecht din 87 mi s-a parut un accident, iar cea din semifinala cu Benfica in 88 a fost manareala cu arbitrul - dar cand am jucat impotriva acelui Milan, am realizat ca mai mult nu se poate. Bine, pe moment am suferit enorm, nu puteam concepe asemenea umilinta, dar m-am resemnat relativ usor: trebuia sa recunoastem superioritatea alora.