Edward Scissorhands e sublim. 'Iti inspira' compasiune pentru o fiinta prinsa fara voia sa intr-o lume stereotipica, in care oamenii sunt de fapt ciudatii si nu el. Prin prisma acestui fapt, filmul are si o tenta ironica, pentru ca un individ 'nefinisat', cu foarfece in loc de maini, se comporta mai uman decat toti cei care il inconjurau. Nu avea maini, dar inima sa era la locul ei, in mare parte si datorita creatorului sau, care s-a ocupat sa ii scoata la suprafata acele trasaturi pozitive, acele valori umane pe care toti le avem, dar de care uitam. Oamenii din acel cartier il accepta pe Edward printre ei, doar pentru ca aveau cum sa se foloseasca de el. Degeaba spun toti: "Stiu un doctor care ar putea sa te ajute" - doar vorba era de ei, cum de altfel se intampla si in zilele noastre. Edward Scissorhands e funny, e trist, e feeric. Johnny Depp straluceste, reusind sa faca un portret comparabil cu cele facute de Boris Karloff sau de Lon Chaney, acei actori care transmiteau multe prin vorbe putine, care se foloseau de expresivitatea lor pentru a emotiona, pentru a induiosa. Privirea lui Edward era mai de efect decat 100 de cuvinte (culmea, in film nu spune mai mult de 170); era de ajuns sa ii vezi chipul, ca sa il poti citi, fara sa iti spuna exact ce simte.
Aceasta transformare subtila a lui Johnny o regasesc si in Sweeney Todd si cum prefer subtilul > overacting, le am la inima pe cele doua filme + Ed Wood.
De remarcat in Edward Scissorhands si contrastul de culori - castelul sau intunecat, izolat de lume si cartierul in care fiecare casa avea o alta culoare.
Quote:
|
Si numai prin exemplu unuia care avea foarfece in loc de maini?
forma fara fond.
se putea folosi de alt exemplu prin care sa arate trasaturile societatii.
|
It's called imagination....