|
Daca nu exista bunul-simt de a ceda locul e clar vorba de lipsa acestuia. Pe tine te bucura sau te lasa indiferent o persoana fara bun-simt? Nu e un raspuns nomal cel al "babutei" din autobuz? Tie, cand ajungi la varsta ei, ti-ar conveni sa vezi persoane mult mai tinere cum stau jos, in timp ce tu abia te poti tine pe picioare?
Desigur, exista si exceptii neplacute cand de exemplu nu observi "babuta" si nu dai dovada unei lipse de bun-simt, dar revolta ei tot exista. Caz nefericit, dar sunt siguri ca poti trece peste. Eu, de exemplu, nu ma asez pe un scaun decat atunci cand vad cam jumatate din autobuz gol, deci foarte rar, in general o data la cateva saptamani se intampla asta, dar nu ma plang ca ma dor picioarele sau ceva de genul. Si cum nici nu caut un scaun gol ca apoi sa il parasesc pentru altcineva as zice ca e intr-adevar bun-simt. Nu ma aleg cu nimic, poate doar cu o satisfacie personala ca in mintea mea am facut ce era corect dupa propriile standarde. Daca alegeam sa stau pe scaun si apoi cand cineva venea sa ma dau la o parte, persoana respectiva venea cu multumuri, de vreo doua ori cand am facut lucrul asta, cam pe la inceputul anului de facultate, persoana respectiva zicea ceva de genul "rar astfel de copii ". Nu o faceam ca sa o aud pe ea cum imi multumeste sau ma lauda prin autobuz unei alte persoane asa ca am renuntat la a ma aseza cand sunt putine locuri libere, pentru ca, din experienta, cam tot timpul se umple autobuzul.
Nu stau acum sa ma mai gandesc asupra unei situatii, dar sunt sigur ca exista situatii in care poti fi intre bun-simt si lipsa acestuia. De fapt cea de sus cu neobservarea babutei ar merge. Probabil sunt, insa, multe exemple care sa-ti sustina parerea, poate nu l-ai ales cel mai bine pe cel cu autobuzul.
|