----
Te-am inteles abia dupa ce am "aflat" ca nu esti de genul masculin.
Ideea centrala in care tot bateam era ca: bunul-simt, mai bine zis: LIPSA bunului-simt nu este o problema atat de grava pt. societatea actuala, pt. Romania anului 2010 ori pt. umanitate. Pe cand discutia voastra depasise sfera "bunului-simt" dramatizand cum ca el ar fi esenta umanitatii si etc. Aiureli curate! zic eu.
Poti intalni un om lipsit total de bun-simt (sa nu-ti cedeze locul, sa fie arogant cu tine, sa fie dur si uneori rautacios cu tine, sa faca glume proaste la adresa ta, etc.) dar care atunci cand ai parte de un necaz, de o drama, de o durere interioara, tocmai acel om sa fie solutia de a iesi din rahat, sa te ajute cu adevarat sa depasesti momentul, iar dupa ce se termina totul cu bine isi va relua comportamentul "mizerabil", poate te va privi cu alti ochi, poate in interior e un om minunat, dar nu se poate exprima, nu-si poate scoate la suprafata
bunul-simt, asta aparent si superficial de care tot vorbiti voi.
De asemenea, si cazul invers: ai in anturajul tau un
om de bun-simt,
minunat, dar care atunci cand dai de greu sa dea bir cu fugitii, sa-ti inchida telefonul, sa-si schimbe atitudinea, sa te abandoneze, sa rada de tine, sa nu-l mai recunosti.
Nu bunul-simt e esenta de a fi om.
Umanitatii ii poate merge bine si prin: toleranta, intelegere, dragoste, etc. iar astea de multe ori pot exclude bunul-simt. Lipsa bunului-simt nu inseamna neaparat nesimtire, rautate. Si...de multe ori absenta bunului-simt poate fi un detector potrivit in a gasi uratenia din om, pericolul, insa nu e un etalon universal perfect valabil si infailibil, poate fi inselator. Nu cunosti un om dupa bunul-simt pe care il are. Nu poate fi o securitate personala ca acea persoana are intentii bune, DOAR bunul-simt.